Premierul demisionar Alexandru Munteanu îi mulțumește, într-o postare pe rețelele de socializare, actualului ministru în exercițiu al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, dupp ce ultimul a fost desemnat în calitate de premier interimar.
Citește și: Bărbat mușcat de șarpe la Strășeni. Pacientul – internat de urgență
„Îi mulțumesc că a acceptat această responsabilitate și îi doresc mult succes în această misiune. Am toată încrederea că va asigura continuitatea activității Guvernului cu responsabilitate”, a scrie Munteanu.
Osmochescu prea șefia Guvernului demisionar începând cu ziua de miercuri, 8 iulie. Așa stabilește Decretul semnat cu puțin timp în urmă de șefa statului Maia Sandu.
Precizăm că vineri, 3 iulie, Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru invocând că nu-și mai pot exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” pe care le are.











