StiripesurseȘtirile zileiUSMF „Nicolae Testemițanu” absoarbe colegiile de medicină

USMF „Nicolae Testemițanu” absoarbe colegiile de medicină

Publicat:

Ministerul Sănătății propune reorganizarea sistemului de învățământ medical mediu prin absorbția colegiilor de medicină în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Reforma ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Măsura vizează Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, precum și colegiile de medicină din Bălți, Cahul, Ungheni și Orhei, care funcționează în prezent ca entități juridice separate, transmite logos-pres.md.

Potrivit Ministerului Sănătății, reorganizarea are drept scop consolidarea instituțională, armonizarea programelor de studii cu standardele europene și utilizarea mai eficientă a resurselor.

Ministerul, împreună cu USMF „Nicolae Testemițanu”, a evaluat capacitățile instituționale ale colegiilor și a identificat mai multe probleme structurale. Printre acestea se numără fragmentarea sistemului, dublarea funcțiilor administrative, utilizarea neuniformă a bazelor de instruire practică și capacitatea redusă a instituțiilor de a implementa individual schimbări curriculare.

O altă problemă semnalată ține de resursa umană. Aproximativ 70% dintre cadrele didactice din învățământul medical mediu au peste 50 de ani, iar în ultimii 10 ani nu au fost angajați tineri specialiști cu vârsta sub 30 de ani.


Potrivit proiectului, activitatea educațională va fi menținută în localitățile actuale, iar personalul colegiilor va fi transferat în cadrul universității. Eventualele modificări ale structurii de personal vor fi făcute conform legislației muncii și din resursele instituțiilor reorganizate.

Reorganizarea este prevăzută în două etape: integrarea instituțională și armonizarea curriculară. Ministerul susține că programele de formare urmează să fie ajustate astfel încât să corespundă cerințelor directivelor europene privind recunoașterea calificărilor profesionale.

După integrarea resurselor bugetare aferente comenzii de stat, precum și a veniturilor proprii din taxe de studii, cazare și arendă, bugetul consolidat al USMF „Nicolae Testemițanu” este estimat la aproximativ 1,084 miliarde de lei.

Ministerul Sănătății estimează că, pe termen mediu, reorganizarea ar putea permite reducerea costurilor administrative cu aproximativ 10%. Economiile obținute ar urma să fie direcționate către dezvoltarea programelor de studii, susținerea cadrelor didactice, modernizarea infrastructurii educaționale și dotarea cu echipamente de instruire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

24 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 79.132 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

A cerut 20 de mii de euro pentru eliberarea unui condamnat pentru viol

Un bărbat este cercetat pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui...

De la începutul anului şi până acum s-au înecat şapte copii

Vacanța de vară vine cu mai mult timp petrecut în aer liber, însă și cu riscuri sporite pentru copii. Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații...

Peste 7.000 de persoane au fost prinse muncind „la negru”

Peste 7.000 de persoane au fost identificate muncind „la negru” în primele luni ale anului 2026, în urma controalelor desfășurate la nivel național de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.