StiripesurseȘtirile zileiCarabinierii din Ungheni au salvat viaţa unui bărbat

Carabinierii din Ungheni au salvat viaţa unui bărbat

Publicat:

Carabinierii aflați în patrulare în municipiul Ungheni au intervenit pentru a acorda ajutor unui bărbat găsit în stare de inconștiență pe o stradă din oraș.

Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, cazul a avut loc pe strada Suceava. În timpul patrulării, carabinierii au observat bărbatul și au solicitat imediat intervenția unui echipaj medical prin intermediul Serviciului 112.

Citeşte şi: O problemă tehnică provoacă haos la PTF Giurgiulești–Galați – Stiripesurse.md

Până la sosirea ambulanței, oamenii legii au monitorizat starea persoanei. Ulterior, bărbatul a fost preluat de medici și transportat la Spitalul Raional Ungheni pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Inspectoratul General de Carabinieri subliniază că efectivele sale intervin nu doar pentru menținerea ordinii publice, ci și în situații care necesită acordarea primului ajutor sau sprijin imediat pentru cetățeni. Instituția evidențiază că vigilența și reacția promptă pot fi esențiale în gestionarea unor astfel de cazuri.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Din fotoliul de premier interimar, Osmochescu salută votul Parlamentului European

Premierul interimar, Eugeniu Osmochescu, a mulțumit Parlamentului European pentru adoptarea, cu o largă majoritate, a raportului anual privind Republica Moldova și pentru apelul de...

O stradă importantă din Chişinău se închide două zile

Circulația rutieră pe stradela Călărași, tronsonul cuprins între străzile Milano și Calea Ieșilor, va fi suspendată în perioada 10 iulie – 20 iulie. Măsura a...

Trump îşi temperează tonul faţă de Spania şi Groenlanda

Președintele american Donald Trump nu a repetat criticile la adresa Spaniei și nici anunțul său privind suspendarea armistițiului interimar cu Iranul în cadrul reuniunii...

În primele şase luni ale anului, Maia Sandu a efectuat 17 vizite externe

Administrația Prezidențială a efectuat 34 de deplasări oficiale peste hotare în prima jumătate a anului 2026, potrivit unui raport publicat de instituție. Președinta Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.