Uneori, Donald Trump pare să poarte un război nu doar împotriva Iranului, ci și împotriva realității. Implicarea președintelui Donald Trump în conflictul cu Iranul începe să semene cu o iluzie optică cunoscută drept ”scările Penrose”: urci și cobori la nesfârșit, dar ajungi mereu în același loc.
Situația dificilă este, în mare măsură, rezultatul propriilor decizii ale lui Trump, după ce a declanșat un război care nu oferea niciodată perspectiva unei ieșiri clare și a negociat un memorandum de înțelegere care nu aborda cauzele reale ale conflictului, scrie CNN într-o amplă analiză.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Astfel, el s-a trezit din nou în fața unei dileme familiare, după ce, miercuri seara, fumul s-a risipit în urma noilor lovituri aeriene americane lansate ca represalii pentru atacurile Teheranului asupra transportului maritim din Strâmtoarea Ormuz.
Să intensifice războiul – cu un cost potențial uriaș de vieți omenești, resurse economice și capital politic – în încercarea de a distruge un nou status quo care oferă Iranului cea mai mare pârghie de influență? Sau să încerce să readucă la viață un armistițiu imperfect, care ar presupune plata a miliarde de dolari către Iran doar pentru a continua negocierile?
Cea mai recentă escaladare, la doar trei săptămâni după ce Trump a semnat cu Teheranul memorandumul pe care îl lăudase drept un acord pe care doar el îl putea obține, a evidențiat cât de puține rezultate concrete a produs până acum efortul militar al SUA.
În esență, prin lansarea unui nou val de rachete și atacuri aeriene, Trump riscă să înceapă un al doilea război pentru a repara consecințele primului – și anume consolidarea controlului Iranului asupra Strâmtorii Ormuz.
Atacurile Iranului asupra navelor comerciale au demonstrat hotărârea Teheranului de a-și păstra această pârghie strategică, care, alături de supraviețuirea regimului, reprezintă principalul câștig obținut în urma războiului.
Iranul dorește să transforme această rută esențială pentru transportul mondial de petrol și gaze într-o sursă de venit, prin perceperea unor taxe de trecere. Loviturile împotriva mai multor nave par să fi avut scopul de a forța traficul maritim să folosească doar rutele preferate de Iran, consolidând astfel dominația sa asupra zonei.
Aceste atacuri, precum și represaliile americane, par să contrazică prevederile memorandumului de înțelegere. Însă documentul – negociat de echipa trimisului special al SUA, Steve Witkoff, împreună cu ginerele lui Trump, Jared Kushner – este atât de vag, lipsit de mecanisme de aplicare și atât de naiv în privința intențiilor Iranului, încât nu este deloc surprinzător că și-a pierdut deja orice relevanță.
Vizibil iritat, Trump a declarat în timpul unei deplasări la summitul NATO din Turcia că memorandumul este acum „încheiat” și a calificat Iranul drept „nebun”. Totuși, el a spus că negociatorii săi pot continua discuțiile dacă doresc. Întărind impresia unei strategii lipsite de coerență, Trump a adăugat:
„Nu vor construi niciodată o armă nucleară în baza acordului nostru, dar nu știu dacă vom mai avea un acord. S-ar putea pur și simplu să facem ceea ce trebuie fără un acord, pentru că, până la urmă, este mai simplu.”
Escaladarea războiului ar avea costuri uriașe
În lipsa unui plan complet inovator, la care nimeni nu s-a gândit până acum, opțiunile lui Trump sunt foarte limitate și este posibil să nu funcționeze.
El ar putea ordona o escaladare masivă a conflictului. Deși o invazie terestră a Iranului este greu de imaginat, ar putea lua în calcul atacuri aeriene asupra infrastructurii civile sau asupra centralelor electrice iraniene ori chiar o operațiune militară în districtele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz pentru a împinge înapoi forțele iraniene. O altă posibilitate ar fi ocuparea insulei Kharg, principalul centru de export petrolier al Iranului.
Însă costurile ar putea fi enorme și ar putea declanșa exact reacțiile economice pe care Trump susținea că încearcă să le evite atunci când a semnat memorandumul.
Un asalt al pușcașilor marini sau al forțelor speciale asupra insulei Kharg ar presupune riscul unor pierderi semnificative în rândul militarilor americani. În ciuda celorlalte erori ale sale, Trump nu a urmat până acum exemplul unor președinți care au încercat să-și recâștige credibilitatea prin operațiuni militare soldate cu numeroase victime în rândul militarilor sau civililor americani.
Orice escaladare americană nu s-ar produce într-un vid. Extinderea listei de ținte din Iran ar provoca, cel mai probabil, atacuri de represalii asupra aliaților SUA din Golf și asupra bazelor militare americane din regiune. Instalațiile petroliere și de gaze ar putea deveni ținte directe, existând din nou riscul declanșării unei crize energetice globale.
În plus, Trump s-ar confrunta cu reacții negative și pe plan intern, inclusiv cu o nouă creștere a prețurilor la benzină, factor care i-a afectat deja puternic popularitatea în timpul războiului și care ar putea diminua și mai mult șansele Partidului Republican înaintea alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului.
Nu este nici măcar sigur că un război total ar elimina capacitatea Iranului de a amenința Strâmtoarea Ormuz, având în vedere că doar câteva drone lansate de la kilometri distanță ar putea fi suficiente pentru a bloca transportul comercial prin această rută strategică.
Reprezentantul Adam Smith, principalul democrat din cadrul Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, a declarat miercuri, la CNN, că situația dificilă în care se află Trump demonstrează de ce susținătorii unei linii dure, care îi cer să „ducă treaba până la capăt” în Iran, se înșală.
„Nu veți putea, ca să citez expresia lor, «să terminați treaba», în sensul de a zdrobi Iranul”, a spus Smith. „Acesta a fost întotdeauna defectul fundamental al argumentului pentru declanșarea acestui război. Iar acum ne aflăm chiar în acea capcană.”
Teoretic, Trump ar putea restabili blocada americană asupra navelor și porturilor iraniene, după ce deja a revocat suspendarea sancțiunilor asupra exporturilor de petrol convenită prin memorandumul de înțelegere. Însă, după săptămâni în care a suportat efectele primului astfel de embargo, Iranul nu s-a apropiat deloc de „capitularea necondiționată” pe care Trump o cerea.
Amiralul în retragere James Stavridis, deși a recunoscut că Trump nu dispune de opțiuni favorabile, i-a declarat lui Jim Sciutto, la CNN, că cea mai bună strategie ar putea fi lovirea țintelor economice din Iran.
„Intrăm într-o luptă cu cuțite având și noi un cuțit, dar noi avem și o armă de foc”, a spus Stavridis. „Sincer, nu cred că vom cuceri insula Kharg, însă am putea să o blocăm. Asta ar însemna sfârșitul economiei iraniene.”
Totuși, Stavridis a avertizat că o astfel de strategie ar putea provoca represalii severe din partea Iranului. Cu toate acestea, este posibil ca o presiune economică susținută și dureroasă să oblige regimul iranian – chiar dacă acesta este indiferent la suferința propriilor cetățeni – să se întrebe cât timp mai poate suporta consecințele politice ale unei economii devastate.
Trump lansează noi amenințări
O altă posibilitate ar fi ca Trump să renunțe pur și simplu la implicare, lăsând lumea să se adapteze la realitatea unei Strâmtori Ormuz disputate. Acest lucru ar însemna energie mai scumpă și un transport maritim mai periculos și mai costisitor. Piețele s-ar putea adapta în timp. Însă Statele Unite nu ar putea evita consecințele economice, inclusiv asupra indicilor bursieri, pe care Trump îi folosește adesea drept măsură a propriului succes.
În cele din urmă, reducerea volumului de petrol disponibil pe piață ar putea diminua în mod critic rezervele strategice. Iar ignorarea problemei ar consfinți o înfrângere stânjenitoare pentru președinte și ar afecta grav percepția globală asupra puterii Statelor Unite. Iranul și-ar putea afișa pe termen nelimitat principalul avantaj strategic obținut în urma războiului.
Această pârghie este acum atât de valoroasă încât noii conducători ai Iranului sunt dispuși să riște pierderea unui acord care le-ar fi adus miliarde de dolari prin suspendarea sancțiunilor americane și prin fonduri pentru reconstrucție. Din nou, presupunerea unei administrații conduse de oameni de afaceri bogați, potrivit căreia toată lumea poate fi convinsă prin stimulente financiare – idee deja pusă sub semnul întrebării în cazul Ucrainei – pare din ce în ce mai puțin convingătoare.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
În același timp, însă, strategia Iranului implică și riscuri serioase. Dacă Teheranul își forțează prea mult avantajul, ar putea consolida sprijinul regional pentru o abordare americană mult mai dură. De asemenea, această strategie ar putea indica existența unor diviziuni în interiorul regimului, pe măsură ce oficialii recent promovați din cadrul Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, cu orientare mai naționalistă, încearcă să-i compromită pe colegii lor mai moderați, care doresc continuarea negocierilor.
Opțiunile limitate ale SUA explică noile amenințări ale lui Trump
Numărul redus de opțiuni aflate la dispoziția Statelor Unite poate explica de ce Trump, imediat după ce a ordonat loviturile de miercuri, a revenit rapid la amenințări.
„Dacă se va mai întâmpla încă o dată, consecințele vor fi mult mai grave”, a scris el pe rețelele sociale.
Totuși, Iranul nu a cedat nici în fața unor avertismente similare în timpul campaniei de bombardamente mult mai intense și mai îndelungate desfășurate anterior de Statele Unite și Israel.
La bordul avionului Air Force One, în drum spre casă din Turcia, Trump a revenit la o altă temă recurentă din discursul său politic.
„M-au sunat cu puțin timp în urmă; își doresc foarte mult să încheie un acord”, a spus el, repetând o afirmație pe care o face de luni de zile, dar care nu pare să se concretizeze niciodată.
Uneori, președintele pare să poarte un război nu doar împotriva Iranului, ci și împotriva realității.
