StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Alţi trei străini au fost expulzaţi din R. Moldova

VIDEO Alţi trei străini au fost expulzaţi din R. Moldova

Publicat:

Trei cetățeni ai Bangladeshului, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, au fost îndepărtați sub escortă din Republica Moldova. Aceștia nu mai întruneau condițiile legale de ședere și fuseseră depistați anterior în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de stat.

Misiunea de îndepărtare a fost desfășurată de Inspectoratul General pentru Migrație în seara zilei de 9 iulie.

Potrivit instituției, cei trei cetățeni străini au fost depistați anterior în timpul unei tentative de trecere ilegală a frontierei de stat.

Prin încheierile Judecătoriei Cahul din 23 iunie 2026, aceștia au fost plasați în custodie publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării. Ulterior, în privința lor au fost emise decizii de returnare sub escortă.

Inspectoratul General pentru Migrație precizează că va continua aplicarea măsurilor prevăzute de lege pentru combaterea migrației ilegale și asigurarea respectării regimului de ședere al cetățenilor străini în Republica Moldova.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Aproape jumătate dintre cetăţenii Ungariei nu doresc intrarea în ţară a migranţilor din state mai sărace

Aproape jumătate dintre cetăţenii ungari nu ar permite deloc intrarea în ţară a migranţilor din state mai sărace, iar 40% ar permite doar unui...

Ani grei de închisoare pentru ‘săgeata’ lui Şor din Briceni

Cristian Pîntea, fostul președinte al oficiului teritorial Briceni al Partidului „Șor”, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru finanțarea ilegală...

Victimele incendiului de pădure de lângă Almeria ar putea fi străini

'Majoritatea, chiar totalitatea' celor 11 victime ale incendiului de pădure declanşat joi seară în apropiere de Almeria, în regiunea Andaluzia din sudul Spaniei, ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.