StiripesurseȘtirile zileiBootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului...

Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova

Publicat:

Două zile de învățare, provocări, idei și conexiuni. Așa a arătat Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova, desfășurat în perioada 8-9 iulie 2026, la Pensiunea Holercani.

Organizat de Cancelaria de Stat, în parteneriat cu Centrul de Informații Universitare, cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Danemarcei prin proiectul „Moldova este Europa: Sprijin pentru integrarea în UE”, și al Fundației Soros Moldova. Bootcamp-ul a reunit stagiarii ediției comune într-un spațiu dedicat învățării, colaborării și dezvoltării personale și profesionale.

Evenimentul a fost inaugurat prin mesaje de salut adresate tinerilor de către Iulia Vacarenco, șefă adjunctă a Direcției managementul funcției publice din cadrul Cancelariei de Stat, Iana Pustovaia, manageră de comunicare în cadrul proiectului „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea UE”, și Cristina Papanaga, coordonatoare de programe din cadrul Fundației Soros Moldova, care au încurajat tinerii să valorifice această experiență ca o oportunitate de învățare, colaborare și dezvoltare profesională.

Timp de două zile, tinerii au lucrat în echipe, au dezbătut provocările administrației publice, au propus soluții pentru servicii publice mai simple și mai aproape de cetățeni și au reflectat asupra rolului pe care îl pot avea în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Prin ateliere interactive, exerciții practice și dialog cu invitați și absolvenți ai Programului, tinerii și-au dezvoltat competențele, au schimbat experiențe și au construit conexiuni valoroase.

Mai mult decât o sesiune de instruire, Bootcamp-ul a fost o experiență care i-a provocat pe tineri să gândească diferit, să colaboreze și să descopere că schimbarea începe cu implicarea fiecăruia. La final, stagiarii au plecat cu idei noi, mai multă încredere și motivația de a contribui la construirea unui serviciu public modern, inovator și orientat spre oameni.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băsescu ştie când se va produce UNIREA cu România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că Republica Moldova va deveni membră a Uniunii Europene înainte de o eventuală unire cu România. Acesta...

Krasnoselski se plânge de presiunile economice impuse de Chişinău

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a acuzat autoritățile de la Chișinău că exercită presiuni economice, sociale și umanitare asupra regiunii transnistrene, afirmând...

VIDEO Băsescu o preferă pe Kövesi în detrimentul Maiei Sandu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, care deține și cetățenia Republicii Moldova, a făcut mai multe declarații despre scena politică de la București și...

În Rusia au fost create hărţi interactive ale benzinăriilor cu combustibil disponibil

Mai multe platforme digitale ruseşti au lansat hărţi interactive care arată, în timp real, benzinăriile unde vehiculele pot alimenta în contextul crizei combustibililor din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.