StiripesurseȘtirile zileiStatul vrea să reducă risipa alimentară

Statul vrea să reducă risipa alimentară

Publicat:

Moldova își propune să reducă cu 30% risipa alimentară până în 2030 și să încurajeze donarea alimentelor nevândute.

Citește și: VIDEO Capsula cu trotil din drona căzută la Copanca a fost detonată

Potrivit Bani.md, măsurile sunt prevăzute într-un proiect de modificare a Legii privind deșeurile, elaborat de Ministerul Mediului, care introduce pentru prima dată obiective naționale clare privind prevenirea risipei alimentare.

Potrivit proiectului, până la 31 decembrie 2030, autoritățile urmăresc să reducă cu cel puțin 10% deșeurile alimentare generate în etapa de producție și procesare, raportat la media anilor 2025–2026. Totodată, risipa alimentară pe cap de locuitor ar urma să scadă cu 30% în comerț, restaurante, unități de alimentație publică și gospodării.

Pentru atingerea acestor obiective, operatorii din sectorul alimentar vor fi încurajați să încheie acorduri cu organizații beneficiare pentru donarea alimentelor nevândute, dar încă sigure pentru consum, astfel încât acestea să fie redistribuite și să nu ajungă la gunoi.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Drogați la volan. Trei șoferi riscă sancțiuni severe

 În weekend, polițiștii Direcției patrulare Centru a INSP au înlăturat din trafic trei șoferi suspectați că se aflau sub influența drogurilor. Citește și: Se scumpește...

Atenție! Restricții temporare de circulație în sectorul Ciocana al capitalei

În baza dispoziției primăriei Chișinău, în perioada 14 iulie – 12 august, va fi suspendată parțial circulația rutieră pe  strada Vadul lui Vodă –...

Coroanele funerare din plastic ar putea fi interzise

Colectarea separată a hârtiei, plasticului, sticlei, metalelor, textilelor și biodeșeurilor ar putea deveni obligatorie, iar unele produse din plastic de unică folosință, inclusiv pungile...

Rezultatele implementării Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova, prezentate la Chișinău

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a participat astăzi la evenimentul dedicat implementării Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025-2028, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.