StiripesurseSocialSpitalul de Psihiatrie va fi reabilitat energetic

Spitalul de Psihiatrie va fi reabilitat energetic

Publicat:

Blocul curativ nr. 3 și secția pentru copii ale IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie vor fi reabilitate energetic, după ce Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) a semnat contractele pentru executarea și supervizarea lucrărilor.

Proiectul este realizat în cadrul inițiativei „Eficiența Energetică în Republica Moldova”, finanțată de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Guvernul Republicii Moldova.

Vezi şi: VIDEO Viața în Moldova devine din ce în ce mai scumpă – Stiripesurse.md

Contractul pentru executarea lucrărilor, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, a fost atribuit companiei moldovenești Eurostil Construct SRL. Supervizarea lucrărilor va fi asigurată de compania EPTISA Romania SRL, în baza unui contract de circa 573.000 de euro, care acoperă atât Spitalul Clinic de Psihiatrie, cât și Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, cea de-a doua instituție beneficiară a proiectului.

Lucrările prevăd termoizolarea clădirilor, înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare cu elemente eficiente energetic, modernizarea sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare, renovarea iluminatului interior și exterior, precum și instalarea unui sistem fotovoltaic pentru producerea energiei din surse regenerabile.


Potrivit UCIPE, intervențiile vor reduce consumul de energie și costurile de funcționare ale instituției, oferind în același timp condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical, prin spații mai confortabile, mai bine ventilate și adaptate standardelor actuale de siguranță și eficiență energetică.

Directorul UCIPE, Ruslan Surugiu, a declarat că semnarea contractelor marchează trecerea de la etapa de planificare și proiectare la cea de execuție a lucrărilor pentru prima instituție beneficiară din cadrul proiectului.

Proiectul „Eficiența Energetică în Republica Moldova”, implementat de UCIPE sub egida Ministerului Energiei, prevede reabilitarea energetică a 10 instituții medicale de importanță națională și este unul dintre cele mai ample programe de acest tip desfășurate în Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Poliţiştii au depistat un laborator clandestin de preparate medicamentoase

Un bărbat de 39 de ani din Chișinău a fost reținut după ce oamenii legii au descoperit un laborator clandestin în care ar fi...

Chișinăul cere OSCE să se implice mai activ în eliminarea barierelor impuse de Tiraspol

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a solicitat Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa să utilizeze întregul său potențial pentru eliminarea barierelor menținute de...

Bogdan Zgherea răspunde acuzaţiilor din presă

Vicepreședintele Organizației de Tineret a PAS, Bogdan Zgherea, a reacționat după investigația Moldova Curată privind activitatea sa în cadrul Ministerului Culturii. Acesta susține că...

Sportivii moldoveni au câştigat trei medalii la Mondialul de kaiac-canoe

Republica Moldova a încheiat etapa de Cupă Mondială la kaiac-canoe de la Montreal cu trei medalii. Serghei Tarnovschi a obținut argintul la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.