Asociația Promo-LEX îi solicită premierului desemnat, Vasile Tofan, să includă în viitorul program de guvernare un angajament distinct privind consolidarea arhitecturii instituționale în domeniul reintegrării Republicii Moldova. Experții susțin că, fără o coordonare clară și responsabilități bine definite, obiectivul reintegrării riscă să rămână tratat fragmentar și afectează capacitatea statului de a răspunde încălcărilor drepturilor omului din regiunea transnistreană, transmite IPN.
Potrivit Promo-LEX, situația este cu atât mai urgentă cu cât drepturile omului și condițiile socio-economice din regiunea transnistreană continuă să se deterioreze. Experții amintesc că în penitenciarele nerecunoscute din regiune sunt deținute persoane fără temei legal, iar condițiile de detenție pun în pericol viața și sănătatea unor deținuți politici, precum Evghenii Pancioha și Emilian Ceban.
Vezi şi: VIDEO Viața în Moldova devine din ce în ce mai scumpă – Stiripesurse.md
Organizația amintește de concluziile unei Cărți Albe publicate în 2026, potrivit cărora, deși există instituții responsabile de dosarul reintegrării, acestea nu sunt coordonate de un centru decizional clar. Promo-LEX atrage atenția că mecanismul formal de coordonare interministerială, Comisia guvernamentală pentru reintegrarea țării, nu s-a mai întrunit din august 2020.
În acest context, asociația solicită viitorului executiv să includă în programul de guvernare un capitol dedicat reintegrării, cu obiective, termene și responsabili clari, să mențină funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare și să consolideze Biroul politici de reintegrare.
De asemenea, Promo-LEX cere reactivarea Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării, instituirea unor unități specializate pe dimensiunea transnistreană în ministerele de linie și crearea unei platforme permanente de consultare cu societatea civilă, mediul academic și partenerii internaționali.
Organizația și-a exprimat disponibilitatea de a participa la consultările privind viitorul program de guvernare și de a prezenta concluziile studiilor sale în cadrul platformelor parlamentare și guvernamentale.
Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, a început consultările pentru elaborarea programului de guvernare cu care urmează să se prezinte în Parlament pentru a solicita votul de încredere. Luni și marți, acesta poartă discuții cu fiecare ministru despre obiectivele pentru următoarele 12 luni, blocajele din domeniile gestionate și prioritățile legate de procesul de integrare europeană. De asemenea, Vasile Tofan va avea consultări cu reprezentanți ai asociațiilor din diferite domenii, ai societății civile și cu fracțiunile parlamentare, pentru a identifica prioritățile viitorului executiv.











