StiripesurseExterneTrump s-a răzgândit și nu va mai taxa cu 20% navele...

Trump s-a răzgândit și nu va mai taxa cu 20% navele care traversează Strâmtoarea Ormuz

Publicat:

Președintele Donald Trump a revenit marți asupra deciziei de a impune o taxă de 20% pentru mărfurile transportate prin Strâmtoarea Ormuz, afirmând că veniturile care ar fi rezultat din această taxă vor fi înlocuite de investiții în Statele Unite din partea țărilor arabe din Golful Persic.

Trump anunțase luni că taxa urma să acopere costurile securității oferite de SUA în această rută maritimă esențială pentru transportul petrolului.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Pe baza unor discuții extrem de productive cu liderii din Orientul Mijlociu, am decis să înlocuiesc taxa de de 20% cu acorduri comerciale și investiții pe care diferitele state din Golf le vor realiza în Statele Unite”, a scris Trump pe platforma Truth Social, cu puțin timp înainte de întâlnirea programată la Casa Albă cu premierul Irakului, potrivit CNN.

Anterior, oficiali ai administrației Trump puseseră sub semnul întrebării fezabilitatea și legalitatea perceperii unor taxe în căile navigabile internaționale.


„Este o cale navigabilă internațională. Nicio țară nu are dreptul să perceapă taxe de trecere sau alte taxe pe o cale navigabilă internațională. Acesta este dreptul internațional în vigoare”, declarase luna trecută secretarul de stat Marco Rubio.

Și vicepreședintele JD Vance subliniase că poziția administrației este aceeași: „căile navigabile internaționale ar trebui să fie libere de taxe de trecere”.

De asemenea, Trump însuși afirmase anterior că Statele Unite își doresc ca strâmtoarea să fie „liberă”.

„Vrem să rămână deschisă. Vrem să fie liberă. Nu vrem taxe de trecere. Este o cale navigabilă internațională”, declara Trump în luna mai.

Prețul petrolului și-a încetinit creșterea

După ce a crescut cu peste 5% la începutul sesiunii, pe fondul escaladării conflictului militar dintre Teheran și Washington, prețul țițeiului Brent din Marea Nordului, pentru livrare în septembrie, a crescut cu 1,72%, ajungând la 84,73 dolari barilul în jurul orei 15:35 GMT.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Prețul echivalentului său american, West Texas Intermediate (WTI), pentru livrare în august, a crescut cu 1,59%, ajungând la 79,38 dolari.

Ambele prețuri de referință crescuseră cu până la 10% luni, susținute și de anunțul unei noi blocade a porturilor iraniene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Investiții de 90 de milioane de lei pentru alimentarea cu apă a 18 localități din raionul Sângerei

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord implementează în raionul Sângerei două proiecte regionale de alimentare cu apă, cu o valoare totală de aproape 90...

UE nu va mai acorda protecție ucrainenilor care trebuie să facă armata

Începând cu anul 2027, UE nu va mai acorda protecție temporară bărbaților ucraineni supuși serviciului militar. Restricția nu îi vizează pe cei care beneficiază...

Escrocii au înșelat victime cu peste un milion de lei, în ultimele 24 de ore

Trei cazuri de fraudă telefonică, soldate cu prejudicii de peste un milion de lei, au fost raportate în ultimele 24 de ore, deși au...

Ina Sclifos, numită șefă a Spitalului Raional Nisporeni

Ina Sclifos, medic oncolog și doctor în științe medicale, a fost numită în funcția de director al Spitalului Raional Nisporeni. Anunțul a fost făcut de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.