Un bărbat de 54 de ani, originar din raionul Cimișlia, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a șase cetățeni ai Republicii Moldova, anunță Procuratura Edineț. Potrivit sentinței, acesta își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare în cadrul unei întreprinderi, instituții sau organizații pentru o perioadă de trei ani.
Procurorii au stabilit că, în perioada 2014-2015, bărbatul administra o companie de transport de mărfuri în regiunea Moscova, Federația Rusă. Acesta a recrutat șase cetățeni moldoveni – cinci bărbați cu vârste cuprinse între 31 și 65 de ani și o femeie de 33 de ani – cărora le-a promis locuri de muncă legale, contracte individuale și salarii de până la 90 de mii de ruble rusești pe lună.
Citeşte şi: Maia Sandu a semnat la Summitul de la Kiev o Declarație de susținere a Ucrainei – Stiripesurse.md
În realitate, contractele de muncă nu au fost încheiate, iar după câteva plăți parțiale, angajatorul a încetat să-și mai onoreze obligațiile salariale. Victimele au lucrat între o lună și cinci luni, în unele cazuri fără zile de odihnă corespunzătoare, fiind remunerate doar parțial sau chiar deloc.
Anchetatorii au constatat că individul le datora victimelor sume cuprinse între aproximativ 70 de mii și 470 de mii de ruble rusești. Una dintre persoanele exploatate nu a primit niciun salariu, ci doar două mii de ruble pentru a reveni în Republica Moldova.
Pentru a-i determina să continue munca, bărbatul le promitea în mod repetat că restanțele salariale vor fi achitate ulterior sau transferate după întoarcerea acestora acasă. Prejudiciul material total a fost estimat la peste 1,3 milioane de ruble rusești, echivalentul a aproximativ 449 de mii de lei.
În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut doar parțial vina, susținând că nu a constrâns pe nimeni să muncească împotriva voinței sale și că neplata salariilor a fost cauzată de dificultățile financiare ale companiei.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile prevăzute de lege.











