StiripesurseȘtirile zileiMiliarde de ruble furate la Roskosmos. Curtea de conturi rusă începe...

Miliarde de ruble furate la Roskosmos. Curtea de conturi rusă începe o anchetă

Publicat:

Agenţia spaţială rusă Roskosmos, a cărei reputaţie a avut de suferit de pe urma mai multor eşecuri printre care eşecul lansării unei rachete Soiuz în octombrie, a devenit duminică ţinta Curţii de conturi pentru nereguli financiare şi mai multe miliarde “furate”, relatează AFP, potrivit agepres.

“Avem mari probleme cu Roskosmos. Pur şi simplu există cheltuieli iraţionale, tot soiul de încălcări ale disciplinei” financiare, a declarat preşedintele Curţii de conturi, Aleksei Kudrin, într-o emisiune televizată.

Citeşte şi: Rusia confirmă că a capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră

“Procedurile de aprovizionare sunt proaste, preţurile sunt prea ridicate, multe proiecte sunt neterminate sau oprite şi există fonduri neutilizate de luni de zile. În plus, mai multe miliarde au fost pierdute, adică furate, şi au fost declanşate anchete”, a spus fostul ministru al finanţelor.

Un raport al Curţii de conturi a semnalat anterior că în 2017 au fost descoperite un număr de 151 de nereguli la agenţia spaţială, care afectează în total suma de 785,5 miliarde de ruble (10,4 miliarde de euro la cursul de schimb actual), reamintesc agenţiile ruse de ştiri.


Şeful Roskosmos, Dmitri Rogozin, a solicitat la rândul său Curţii de conturi să efectueze un audit al sectorului şi a aprobat un plan de luptă împotriva corupţiei pentru perioada 2018-2020.

Citeşte şi: Apele Mării Negre dau în clocot! Ucraina şi Rusia sunt aproape de război

Programul spaţial rus s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe probleme, dar acestea nu s-au soldat cu victime.

Pe 11 octombrie, racheta Soiuz, care urma să transporte un cosmonaut rus şi un astronaut american pe Staţia Spaţială Internaţională, a suferit o defecţiune la motor la decolare.

Această defecţiune a declanşat ejectarea automată a turnului de salvare al rachetei, în care se afla capsula cu cei doi astronauţi, care au putut reveni în cele din urmă teferi pe Pământ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.