StiripesurseSocialMărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Publicat:

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală și/sau vamală, în urma a două controale desfășurate în raioanele Hîncești și Ungheni.

Primul caz a fost documentat în apropierea localității Leușeni, unde ofițerii vamali au oprit pentru verificări un microbuz de model Mercedes Sprinter, condus de un bărbat de 62 de ani din Republica Moldova.

Citeşte şi: Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova – Stiripesurse.md

În urma controlului, în vehicul au fost depistate bunuri de uz casnic, articole de mobilier și un lot comercial de bere, transportate fără documente care să ateste proveniența legală sau vămuirea acestora. Valoarea estimativă a mărfurilor este de aproximativ 90 de mii de lei.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în localitatea Blindești, raionul Ungheni. Un alt microbuz de model Mercedes Sprinter, condus de un moldovean în vârstă de 53 de ani, a fost supus controlului vamal.


Printre transmisiunile neînsoțite și bagajele pasagerilor, vameșii au descoperit echipamente electrice cu destinație industrială, pentru care șoferul nu a putut prezenta acte care să confirme proveniența legală sau introducerea legală în țară. Valoarea estimativă a bunurilor este de aproximativ 80 de mii de lei.

Serviciul Vamal precizează că toate bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.