StiripesurseExterneRiposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. 'Meseria...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Publicat:

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile dintre cei doi fac parte din activitatea instituțională normală în timp de război, scrie marți The Kyiv Independent.

Reacția comandantului-șef al armatei ucrainene vin la câteva zile după ce președintele Volodimir Zelenski l-a înlăturat pe Fedorov din funcția de ministru al Apărării, într-o masivă remaniere concretizată prin demisia întregului cabinet condus de Iulia Sviridenko. Decizia de înlăturare a lui Fedorov care a stârnit reacții negative din partea opiniei publice și proteste la Kiev, iar în spațiul public au apărut informații că măsura a fost determinată de divergențe ireconciliabile între ministru și Sîrskîi.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Ucrainenii au organizat proteste zilnice începând din 16 iulie, opunându-se demiterii lui Fedorov, unul dintre cei mai tineri și mai populari înalți oficiali ai țării, și cerând demisia lui Sîrskîi.

Zelenski analizează în prezent o decizie privind posibila demitere a lui Sîrskîi, care este așteptată în curând, posibil în câteva zile, după cum a declarat pentru publicația de la Kiev o persoană familiarizată cu situația.


„Munca asiduă, nu drama publică care o înconjoară, este cea care câștigă războiul”, a scris Sîrskîi luni, într-un text de opinie.

Referindu-se la zvonurile privind disputa cu Fedorov, generalul a afirmat că el a considerat relația lor drept una profesională, în ciuda dezacordurilor.

„A fost o surpriză pentru mine să aflu că eu și ministrul am avut un conflict. Am perceput relația noastră ca fiind una de lucru: cu probleme complexe, cu poziții diferite. Așa ar trebui să fie între două instituții în timpul unui război major. (…) Ucraina va rezista nu pentru că are oameni de neînlocuit, ci pentru că are o armată, instituții și milioane de oameni care își fac treaba. Reducerea acestui război la o confruntare între două persoane este cel mai mare serviciu pe care îl putem face inamicului”, a scris șeful armatei ucrainene.

„Și acest lucru nu este valabil doar pentru domnul Fedorov și pentru mine. Văd cum oamenii sunt împărțiți în «tabăra Fedorov» și «tabăra Sîrskîi«». De îndată ce o problemă legată de război sau de armată devine politizată, este simplificată la un slogan. Și fiecare dintre problemele despre care se dezbat în prezent pe internet – contracte, achiziții, mobilizare – este mult mai complicată decât orice postare despre ea. Sloganurile nu sunt folosite pentru a lua decizii de care depind viața oamenilor. Și al doilea gând, din care decurge tot ce voi spune în continuare: războiul se câștigă prin muncă adevărată, nu prin drama publică din jurul ei”, a continuat generalul.

Afirmațiile lui, publicate pe 20 iulie sub forma unui articol de opinie în revista de specialitate Militarnyi, reprezintă primele comentarii ale lui Sîrskîi care abordează direct această chestiune. De când a devenit comandant-șef în februarie 2024, Sîrskîi rareori a acordat interviuri sau a abordat public controversele politice.

Generalul a comentat, de asemenea, achizițiile din domeniul apărării, politica privind dronele, reformele privind mobilizarea și structura de comandă a armatei.

El a respins acuzațiile potrivit cărora s-ar fi opus dependenței crescânde a armatei de drone, subliniind că a inițiat crearea Forțelor de Sisteme Fără Pilot ale Ucrainei și l-a recomandat personal pe actualul comandant al acestora, Robert „Magyar” Brovdi.

„O persoană care «nu vrea să lupte cu drone» nu creează prima ramură separată de sisteme fără pilot din lume, contrar tuturor tradițiilor ierarhiei militare”, a afirmat șeful armatei ucrainene.

„Dar voi spune și a doua parte a adevărului, pe care sunt obligat să o spun, deoarece rezultatul de pe câmpul de luptă este din punct de vedere legal responsabilitatea mea. Dronele cauzează astăzi o mare parte din victime. Acesta este un fapt. Dar pentru a pregăti câmpul de luptă pentru operarea eficientă a dronelor, este nevoie de artilerie, mortiere, mijloace de geniu, apărare aeriană, război electronic și zeci de alte echipamente. Statul Major General furnizează ministerului o listă completă cu ceea ce este necesar pentru război. Totul trebuie achiziționat, nu doar ceea ce este la modă în prezent”, a adăugat el.

„Nu sunt în război cu ministerul. Sunt în război cu Rusia”

Sîrskîi a criticat, de asemenea, recentele reforme ale contractelor militare inițiate de Fedorov, afirmând că aproximativ 2.000 de militari au semnat noile contracte, în ciuda faptului că acestea au fost introduse cu mai bine de o lună în urmă. El a avertizat, de asemenea, că mulți soldați și-au pierdut motivația, după ce se așteptau la condiții diferite.

El a mai afirmat că salariile soldaților „nu constituie o rezervă pentru redistribuire”, după ce Fedorov susținuse anterior că o parte din bugetul destinat salariilor militare fusese redirecționată către achiziționarea de drone.

„Nu sunt în război cu ministerul. Sunt în război cu Rusia. Statul Major General nu s-a opus niciodată ministerului: am cooperat și vom coopera cu orice ministru numit de stat. Pentru că în armată (militarii) nu aleg alături de cine să servească. În armată se execută ordinele și (soldații) își fac treaba. Dar o fac calitativ. Meseria mea este războiul. Strategie, front, oameni. Asta fac și voi continua să fac. De preferință fără interviuri și articole. Ucraina este mai mare decât numele oricui. Și Ucraina va rezista dacă fiecare își face treaba la locul lui”, a concluzionat generalul.

Pe durata mandatului său în funcția de ministru al apărării, Fedorov a coordonat o serie de inițiative de mare anvergură, inclusiv reforme și programe menite să consolideze capacitățile militare ale Ucrainei.

Demonstrațiile recente au atras mii de participanți la Kiev, iar în alte orașe din Ucraina au avut loc mitinguri de amploare mai redusă.

Tensiunile dintre cei doi au fost anticipate încă de la numirea lui Fedorov și reflectau abordări diferite privind conducerea militară și cultura organizațională.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

De când a preluat conducerea armatei, Sîrskîi a favorizat o structură de comandă extrem de centralizată, bazată aparent pe doctrina militară sovietică. El a fost criticat de soldați și analiști pentru micromanagement și pentru promovarea a ceea ce criticii lui descriu drept o cultură de comandă în stil sovietic.

Ultimele decizii ale lui Zelenski au stârnit critici din partea parlamentarilor, a veteranilor și a opiniei publice, mulți dintre aceștia susținând că demiterea lui Fedorov riscă să submineze reformele de la Ministerul Apărării, în același timp lăsând loc îngrijorărilor cu privire la conducerea militară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.