Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European, Divizia C, disputat la Shkodër, Albania.
Selecționata Moldovei a controlat jocul în cea mai mare parte a confruntării, conducând timp de peste 37 de minute, transmite IPN.
Citeşte şi: Noii membri ai Guvernului au depus jurământul – Stiripesurse.md
Malta a preluat pentru scurt timp avantajul la finalul sfertului al treilea, însă baschetbaliștii moldoveni au revenit cu o serie de 11 puncte consecutive și s-au detașat decisiv.
Cel mai bun marcator al Moldovei a fost David Cerlinca, cu 19 puncte și opt recuperări. Lucian Donțu a contribuit cu 13 puncte și opt recuperări, Alexei Svetenco a reușit un double-double, cu 11 puncte și 12 recuperări, iar Matei Cerlinca a înscris 11 puncte.
De partea cealaltă, Kai Fabri a fost principalul realizator al Maltei, cu 24 de puncte.
Selecționata condusă de Nichita Știrbu urmează să dispute următorul meci miercuri, contra naționalei statului San Marino.











