StiripesurseSintezePompeo şi Mattis sunt chemaţi în faţa senatorilor americani să dea...

Pompeo şi Mattis sunt chemaţi în faţa senatorilor americani să dea explicaţii despre relaţiile cu Arabia Saudită

Publicat:

Secretarul de Stat american Mike Pompeo și secretarul Apărării, James Mattis, vor discuta miercuri cu senatorii americani despre dezvoltarea relațiilor cu Arabia Saudită, pe fondul îngrijorărilor privind regatul, relatează site-ul postului France 24, potrivit mediafax.

Susținerea exprimată de președintele american Donald Trump pentru Riyad i-a adus acestuia critici din partea republicanilor.

Citeşte şi: Un funcţionar de rang înalt din Senatul francez este acuzat de spionaj pentru Coreea de Nord

Senatorul Bob Corker, a informat reporterii că Pompeo și Mattis vor discuta cu Senatul în jurul orei locale 11.00 (1600 GMT), în cadrul unei ședințe cu ușile închise.

Corker a adăugat că speră ca directorul CIA, Gina Haspel, să fie prezentă în cadrul ședinței.


Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză pe un trotuar dintr-un oraş chinez. 9 oameni au fost ucişi

Preşedintele SUA, Donald Trump, a contestat raportul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, afirmând că nu s-a concluzionat că prinţul Mohammad bin Salman a ordonat crima şi sugerând că poate ar trebui trasă la răspundere “lumea”.

Acesta a sugerat că, indiferent dacă prinţul moştenitor saudit este implicat sau nu în asasinarea jurnalistului disident Jamal Khashoggi, Statele Unite vor menţine relaţiile cu Arabia Saudită, pentru protejarea intereselor americane, pe cele ale Israelului şi ale altor aliaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.