StiripesurseJustiţieRăspunderea penală va putea fi transmisă după reorganizarea persoanelor juridice

Răspunderea penală va putea fi transmisă după reorganizarea persoanelor juridice

Publicat:

Răspunderea penală va putea fi transmisă în cazul în care o persoană juridică se reorganizează după comiterea unei infracțiuni. Prevederea este inclusă într-un proiect de lege votat astăzi, în prima lectură, de Parlament, comunică MOLDPRES.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției în vederea implementării condiționalităților prevăzute în Planul național de reglementări, în contextul procesului de armonizare a legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene. Scopul principal al proiectului este consolidarea mecanismelor de prevenire și combatere a faptelor infracționale.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Documentul prevede că transmiterea răspunderii penale se va realiza proporțional, în funcție de valoarea activelor preluate de persoana juridică reorganizată de la entitatea dizolvată care a comis infracțiunea. Completările la Codul penal stipulează că, la stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate unei persoane juridice reorganizate, instanța va ține cont de trei criterii: cifra de afaceri a persoanei juridice care a comis infracțiunea, valoarea activului său patrimonial și cota-parte din patrimoniul transmis fiecărei persoane juridice participante la operațiune.

Autorii proiectului de lege accentuează că succesorul nu este considerat vinovat de comiterea faptei penale, însă poartă răspundere penală deoarece a preluat identitatea economică a persoanei juridice care a comis infracțiunea.


De asemenea, proiectul de lege introduce noi tipuri de sancțiuni aplicabile persoanelor juridice, în conformitate cu directivele europene. Este vorba despre excluderea de la dreptul de a beneficia de prestații sau ajutoare de stat, restricționarea accesului la fonduri publice, inclusiv la proceduri de achiziții publice, granturi și concesiuni, precum și lichidarea persoanei juridice. În cazul aplicării unor pedepse unei persoane juridice, instanța va transmite hotărârea Agenției Servicii Publice, care va înscrie în registrele de publicitate corespunzătoare mențiuni despre condamnare și pedeapsa aplicată.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Documentul prevede introducerea unor noi circumstanțe agravante pentru infracțiunea de spălare a banilor, stabilirea răspunderii penale a persoanelor juridice implicate într-o organizație criminală, precum și pentru cazurile de corupere pasivă.

Proiectul de lege privind consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice urmează a fi examinat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, noile prevederi legislative vor intra în vigoare în termen de șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul General al României din Sankt Petersburg s-a închis. Drapelele României și UE au fost îndepărtate

Consulatul General al României din Sankt Petersburg s-a închis vineri, iar angajaţii săi au părăsit clădirea. TASS transmite că personalul consulatului a eliberat imobilul...

Cea de-a treia ediție a TIFF a început la Chișinău

Cea de-a treia ediție a TIFF Chișinău a început la Cinema „Odeon” din capitală, cu o Gală de deschidere care a reunit cineaști, actori,...

Un nou tronson de pe Șoseaua Muncești a intrat în proces de reabilitare

  Primăria municipiului Chișinău anunță că au început lucrările de frezare a carosabilului pe sectorul cuprins între strada Arca Moldovei și strada Băcioii Noi,...

Noi oportunități de cooperare turistică între R. Moldova și China

Oportunitățile de dezvoltare a cooperării în domeniul turismului dintre Republica Moldova și China, precum și necesitatea includerii țării noastre pe lista destinațiilor recomandate pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.