StiripesursePoliticăMoldova își va alinia politica în domeniul comerțului și controlul armelor...

Moldova își va alinia politica în domeniul comerțului și controlul armelor la normele UE

Publicat:

Republica Moldova aplică, „deja de câțiva ani”, o parte dintre cerințele prevăzute în Clusterul 6 – „Relații externe”, deschis recent pentru negocieri cu Uniunea Europeană. Este vorba, în mod special, despre cele care vizează domeniul politicii externe și al securității, afirmă șeful Direcției generale cooperare cu Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Alexandru Codreanu.

După deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 6 – „Relații externe”, Republica Moldova urmează să armonizeze legislația națională cu acquis-ul comunitar, să revizuiască acordurile comerciale internaționale și să consolideze capacitățile instituționale necesare pentru aplicarea standardelor Uniunii Europene, potrivit moldova1.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Republica Moldova implementează, deja de câțiva ani, cu succes anumite obiective în acest sens. De exemplu, noi ne aliniem la declarațiile și sancțiunile, măsurile restrictive ale Uniunii Europene și vom continua să facem acest lucru. Iar în ce privește politica comercială comună, cunoașteți că Republica Moldova, în special după semnarea Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb din 2014, tot mai mult s-a axat pe relații economice și pe comerț cu Uniunea Europeană”, a declarat Alexandru Codreanu, care este și membru al delegației guvernamentale de la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, la emisiunea „Vector european” de la Moldova 1.

Alexandru Codreanu a amintit că între 65 și 70 la sută din exporturile Republicii Moldova sunt destinate pieței Uniunii Europene, iar țara noastră mai are acorduri de liber schimb cu țările Comunității Statelor Independente (CSI), statele membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM, precum și prin Acordul Central European de Comerț Liber (CEFTA), care reunește statele din Balcanii de Vest.


Totodată, la 1 aprilie 2025 a intrat în vigoare Acordul de liber schimb cu statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, iar la începutul anului 2026 a fost actualizat Acordul de Liber Schimb cu Turcia, aflat în vigoare din 2016.

După integrarea în Uniunea Europeană, Republica Moldova va prelua politica unică în domeniul comercial a blocului comunitar.

„La capitolul relației externe, este vorba de alinierea cadrului legal la regulamentul UE privind controlul exporturilor de bunuri cu dublă destinație. La fel, regulamentul privind examinarea investițiilor străine directe. Republica Moldova va înainta Comisiei Europene un plan de acțiune cu un inventar complet al acordurilor internaționale încheiate cu scopul de a aduce aceste acorduri în conformitate cu acquis-ul UE. Acestea ar fi criteriile de referință pentru capitolul 30, în special politica comercială”, a explicat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe.

În acest context, el a precizat că Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va iniția un dialog cu Comisia Europeană pentru a obține sprijin destinat producătorilor moldoveni.

„Considerând faptul că există unele relații comerciale de interes pentru Republica Moldova, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va lansa un dialog cu Comisia Europeană în sensul obținerii de asistență pentru producătorii noștri în vederea reorientării către noua piață a Uniunii Europene, pentru asistență tehnică pentru sporirea capacităților”, a afirmat Codreanu.

Referindu-se la Capitolul 31 – „Politica externă, de securitate și apărare”, oficialul a declarat că Republica Moldova este deja aliniată în proporție de peste 90 la sută la politicile europene din acest domeniu.

Potrivit acestuia, unul dintre principalele criterii de referință vizează gestionarea armelor de calibru mic și a armelor ușoare.

„Republica Moldova va adopta și implementa un program național (…) în concordanță cu strategia UE pe acest domeniu. Avem nevoie atât de acte normative, hotărâri de Guvern, programe care acoperă mai multe instituții, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării și alte structuri de forță care gestionează armele de mici dimensiuni și armele ușoare, cât și de instruiri, mai multă capacitate tehnică, tot ce prevede o gestionare mult mai bună a acestui subiect. Noi deja lucrăm pe acest domeniu”, a spus șeful Direcției generale cooperare cu Uniunea Europeană din cadrul MAE.

Alexandru Codreanu a subliniat că participarea Republicii Moldova la politicile de securitate ale Uniunii Europene este compatibilă cu statutul constituțional de neutralitate al țării. În opinia sa, pentru Republica Moldova este mai relevant Instrumentul European pentru Pace decât mecanismul SAFE, destinat în principal statelor membre ale Uniunii Europene.

„Instrumentul European pentru Pace, prin care noi obținem resurse pentru consolidarea, de exemplu, a sistemului de apărare antiaeriană, este mult mai important pentru Republica Moldova. Noi cooperăm deja de vreo cinci ani și în fiecare an sunt alocate resurse importante. Totodată, din 2024 avem un program pentru cooperare în domeniul securității și apărării, care reprezintă cadrul în care discutăm preocupările și oportunitățile existente”, a declarat oficialul.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Totodată, prin programul SAFE, R. Moldova va beneficia de sprijin din partea României în vederea construirii unor proiecte de infrastructură de importanță strategică, precum primii 5.1 kilometri de autostradă ai țării, care vor fi conectați direct la autostrada A8 din România, numită și Autostrada Unirii (Iași – Ungheni).

Pentru închiderea provizorie a Capitolelor 30 și 31, Republica Moldova va trebui să demonstreze că dispune de instituții capabile să aplice eficient legislația europeană, în special în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și al instituțiilor din domeniul securității.

Clusterul 6, cel ce ține de „Relații externe”, cuprinde două capitole de negociere: Capitolul 30 privind relațiile externe, care vizează politica comercială comună, ajutorul umanitar și cooperarea pentru dezvoltare, și Capitolul 31 referitor la politica externă, de securitate și apărare comună, inclusiv alinierea la pozițiile și sancțiunile adoptate de Uniunea Europeană.

Deschiderea acestui grup tematic pentru Ucraina și R. Moldova vine după lansarea negocierilor privind Clusterul 1 – „Elementele fundamentale”, la conferința interguvernamentală desfășurată la Luxemburg, pe 15 iunie 2026.

Negocierile de aderare sunt organizate în șase clustere tematice, care reunesc cele 33 de capitole ale acquis-ului comunitar, iar avansarea în proces rămâne condiționată de îndeplinirea criteriilor și implementarea reformelor necesare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Escrocheriile telefonice continuă: 172 de tentative, oprite în weekend

În weekend, oamenii legii au înregistrat un nou caz de escrocherie telefonică, iar un alt caz, comis anterior, a fost raportat de victimă abia...

Energocom continuă achizițiile de gaze pentru anul gazier 2026-2027

S.A. „Energocom” continuă procesul de achiziție a gazelor naturale pentru anul gazier 2026-2027 și a organizat, săptămâna trecută, nouă runde de licitații pentru completarea...

Putin susține că vestul Ucrainei va fi împărțit și România ar urma să primească teritorii

Vladimir Putin susține că Ucraina va pierde, „mai devreme sau mai târziu”, teritoriile din vestul țării și include România printre statele care ar urma...

Alexandru Tănase: Autoritățile de la Chișinău au ignorat ‘rețeaua Șor’ în Găgăuzia până când a devenit o amenințare națională

Autoritățile de la Chișinău ar fi tolerat activitatea „rețelei Șor” în Găgăuzia și ar fi intervenit abia după ce aceasta a devenit o amenințare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.