StiripesurseȘtirile zileiIvanka Trump, scandal e-mailuri : Nu există nicio încercare de a...

Ivanka Trump, scandal e-mailuri : Nu există nicio încercare de a ascunde ceva

Publicat:

Ivanka Trump, fiica preşedintelui american, Donald Trump, s-a apărat după ce a fost acuzată că a folosit contul personal de e-mail pentru afaceri ale guvernului, susţinând că nu are nimic de ascuns, scrie The Guardian, scrie News.ro.

“Toate e-mailurile mele sunt prezervate. Nu a fost nimic şters. Nu există nicio încercare de a ascunde ceva”, a declarat Ivanka într-un interviu acordat miercuri ABC News.

Citește și : Cel mai mare capitalist al Chinei a fost oficial confirmat ca membru al Partidului Comunist

Ivanka Trump ar fi folosit contul personal de e-email de 100 de ori în 2017 pentru a contacta oficiali din administraţia Trump. Acest lucru a fost comparat cu un incident similar în care Hillary Clinton, pe atunci Secretar de Stat, ar fi folosit un server privat pentru e-mailuri oficiale, lucru condamnat de Donald Trump.

Ivanka Trump a insistat că cele două cazuri nu pot fi comparate. “În cazul meu, toate e-mailurile încă sunt pe serverul Casei Albe. Nu există nicio încercare de a ascunde. Nu poate fi echivalat cu cazul despre care a vorbit tatăl meu”, a declarat ea. Ea a precizat: “În cazul lui Clinton, s-au şters e-mailuri în masă. E-mailurile mele nu au fost şterse. Nici nu a fost vorba de ceva cu substanţă, nu conţin nimic confidenţial. Aşa că nu există nicio legătură între cele două cazuri”.


Atât republicanii, cât şi democraţii din Congres au cerut informaţii de la Casa Albă pentru a stabili dacă Ivanka Trump a respectat legea federală privind confidenţialitatea.

Donald Trump a apărat-o şi el pe Ivanka, susţinând că toate mesajele ei au fost înregistrate în baza de date prezidenţială.

Ivanka a declarat în interviu că felul în care ea a utilizat contul de e-mail nu încalcă nicio regulă. “Nu există restricţii privind folosirea contului personal de e-mail. De fapt, suntem instruiţi ca atunci când primim un e-mail pe contul personal care ar putea avea legătură cu guvernul, să îl trimitem pur şi simplu mai departe către contul oficial pentru a putea fi arhivat”, a declarat ea.

Citește și : Renunţare la modificarea orei. Statele UE ar urma să solicite amânarea până în 2021

Ivanka a declarat că nu îi este frică de investigaţia procurorului special Robert Mueller privind posibilul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, pentru a-l favoriza pe Donald Trump. “Ştiu faptele privindu-mă pe mine şi pe familia mea şi nu am de ce să îmi fac griji”, a afirmat ea. “Cred că ar trebui să ajungă la o concluzie. Cred că a trecut mult timp dar vreau să se termine astfel încât să nu poată spune nimeni că a fost grăbită în vreun fel. Cred că după această perioadă lungă de timp, deja am ajuns în acel punct, aşa că ar trebui să se încheie”, a adăugat ea, referindu-se la investigaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.