StiripesurseSintezeONU avertizează asupra raidurilor aeriene ruse în regiunea siriană Idlib

ONU avertizează asupra raidurilor aeriene ruse în regiunea siriană Idlib

Publicat:

ONU a avertizat joi cu privire la raidurile aeriene ruse la Idlib, ultimul bastion important al insurgenţilor şi jihadiştilor în nord-vestul Siriei, apreciind că acestea riscă să dea foc unui ‘butoi uriaş cu pulbere’, informează France Presse, scrie Agerpres.

‘Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu evoluţia recentă a situaţiei’, a declarat şeful Grupului de lucru al ONU pentru ajutorul umanitar în Siria, Jan Egeland, care îşi încheie mandatul la conducerea acestei structuri la sfârşitul lunii.

Citește și : Marinarii ucraineni făcuţi prizonieri au fost ”transferaţi” într-o închisoare la Moscova (avocaţi)

Din septembrie, provincia Idlib face obiectul unui armistiţiu negociat între Moscova, aliată a regimului de la Damasc, şi Ankara, care îi sprijină în mod tradiţional pe rebeli.

Dar Rusia a efectuat duminică în regiunea Idlib lovituri aeriene – primele în mai mult de două luni – asupra poziţiilor ‘teroriste’, ca represalii la un presupus atac chimic care ar fi fost comis – potrivit Damascului – în Alep, provincia vecină.


Media siriene au acuzat ‘grupuri teroriste’ – un termen utilizat de regimul sirian deopotrivă pentru jihadişti şi rebeli – că ar fi comis sâmbăta trecută un atac cu ‘gaz toxic’ în trei cartiere din Alep.

Aproximativ 107 persoane au fost spitalizate din cauza unor dificultăţi respiratorii, având legătură ‘probabilă’ cu atacul ‘cu gaz de clor’, potrivit agenţiei de presă Sana, care îl citează pe directorul serviciilor de sănătate din Alep.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a raportat 94 de cazuri de sufocare, afirmând că majoritatea pacienţilor a putut părăsi spitalul în dimineaţa următoare. Acest ONG, care dispune de o vastă reţea de surse de informare în Siria, a afirmat că ‘miros de clor’ a fost detectat la Alep.

Dacă atacul chimic se confirmă, acesta ‘este o crimă de război’, a spus Egeland, care a calificat drept ‘foarte gravă’ escaladarea violenţelor’ din Idlib.

‘În ultimele zile avem provocări în ambele direcţii, tiruri de mortiere şi cu grenade. Am asistat la o înmulţire a incursiunilor de ambele părţi’, a spus el. ‘Se joacă cu focul în mijlocul unui butoi uriaş cu pulbere cu trei milioane de civili’, a avertizat responsabilul ONU.

Citește și : Summitul G20: Trump anulează întâlnirea cu Putin

Egeland a cerut între altele Turciei să ‘frâneze tendinţele rele în cadrul grupărilor armate ale opoziţiei’ şi Rusiei ‘să înceteze imediat raidurile aeriene’.

Acest apel intervine în timp ce emisari ai Iranului, Rusiei şi Turciei au încheiat la Astana noi negocieri asupra Siriei, axate pe situaţia din Idlib.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.