StiripesurseȘtirile zileiDeclaraţia finală a G20: Compromis minimal privind comerţul, poziţie izolată a...

Declaraţia finală a G20: Compromis minimal privind comerţul, poziţie izolată a SUA în ceea ce priveşte schimbarea climatică

Publicat:

Statele membre ale grupului G20 reunite în cadrul summitului de la Buenos Aires au reuşit sâmbătă să adopte un comunicat comun, care reprezintă un compromis minimal în privinţa comerţului şi confirmă poziţia izolată a SUA în ceea ce priveşte schimbarea climatică, relatează AFP, scrie Agerpres.

Liderii principalelor economii mondiale “observă problemele comerciale actuale”, dar se abţin de la orice condamnare a protecţionismului în acest document negociat până în ultima clipă şi care a fost făcut public de Argentina, ţara gazdă.

Citește și : Donald Trump și Xi Jinping urmează să ia cina la finalul summitului G20

“SUA. care sunt economia cea mai deschisă din lume, nu acceptă să fie închise într-o cutie”, a declarat gazda summitului, preşedintele Mauricio Macri, întrebat în cadrul unei conferinţe de presă despre absenţa cuvântului “protecţionism” în textul final.

Liderii G20 subliniază, de asemenea, că sistemul comercial multilateral “îşi ratează obiectivele” şi “susţin reforma necesară a Organizaţiei Mondiale a Comerţului”, pe fondul înmulţirii de către SUA a confruntărilor cu partenerii lor comerciali.


Grupul G20 promite să evalueze stadiul acestei reforme a OMC blamate de Donald Trump, dar contestată din alte motive şi de Beijing, în cursul summitului de anul viitor din Japonia.

În ceea ce priveşte schimbarea climatică, cum s-a întâmplat şi anul trecut la summitul G20 de la Hamburg, SUA au avut o poziţie izolată.

Membrii G20 “semnatari ai acordului de la Paris” privind combaterea schimbării climatice subliniază în comunicat că acesta este “ireversibil” şi “se angajează la aplicarea sa deplină”, ţinând totuşi cont de “capacităţile specifice, având în vedere diversele situaţii naţionale”.

Anumite ţări emergente estimează că au nevoie de mai multă susţinere decât ţările mai avansate pentru tranziţia energetică.

Citește și : Cutremur de 6,3 grade în Indonezia

“Un anumit număr de ţări ezită (…) să-şi confirme angajamentul faţă de acordul de la Paris şi deci a fost una dintre aceste bătălii ale acestei nopţi (de negocieri) să păstrăm grupul celor 19”, a declarat o sursă franceză apropiată de negocieri.

În ceea ce le priveşte, SUA reamintesc într-un paragraf distinct că au denunţat acordul de la Paris. Ele susţin că sunt angajate în favoarea “creşterii economice, accesului la energie şi securitate, utilizând toate tehnologiile şi sursele energetice disponibile, însă protejând mediul”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.