StiripesurseȘtirile zileiSicriul fostului preşedinte american George H. W. Bush, depus la Capitoliu

Sicriul fostului preşedinte american George H. W. Bush, depus la Capitoliu

Publicat:

Sicriul fostului preşedinte american George H. W. Bush va fi depus în rotonda Capitoliului din Washington de luni seară pentru ca populaţia să-i poată aduce un ultim omagiu, au anunţat sâmbătă responsabili ai Congresului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

O primă ceremonie va avea loc luni, la ora 17.00 (22.00 GMT), la sosirea rămăşiţelor pământeşti ale fostului preşedinte, decedat vineri, la vârsta de 94 de ani, în Houston, Texas.

Citește și : Drapelele americane, în bernă 30 de zile după moartea lui George H.W. Bush

Americanii se vor putea reculege în faţa sicriului de luni, de la ora 19.30, până miercuri, la ora 07.00 dimineaţa, potrivit unui comunicat al celor mai înalţi patru responsabili democraţi şi republicani din Congres.

Programul complet al ceremoniilor naţionale nu a fost încă comunicat, dar el este aşteptat în cursul zilei de sâmbătă.


Va avea loc şi o ceremonie la catedrala naţională din Washington, în prezenţa preşedintelui Donald Trump, a confirmat Casa Albă.

Trupul neînsufleţit al lui George H.W. Bush se va întoarce în Texas după ceremoniile din capitală pentru a fi înhumat.

Citește și : Lupte de stradă la Paris după escaladarea protestelor „Vestelor galbene”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.