StiripesurseSintezeMohammed bin Salman a ordonat, fără "nicio îndoială", uciderea jurnalistului...

Mohammed bin Salman a ordonat, fără “nicio îndoială”, uciderea jurnalistului Khashoggi (senatori americani)

Publicat:

Doi senatori americani republicani au afirmat că nu au “nicio îndoială” asupra faptului că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a “ordonat” uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, după ce au fost informaţi într-o şedinţă cu uşile închise despre concluziile CIA în acest dosar, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această poziţie o contrazice direct pe cea a preşedintelui american Donald Trump, care a declarat public că serviciul de informaţii “nu a descoperit nimic absolut sigur”.

Citește și : Top 100 Forbes cele mai puternice femei din lume: Angela Merkel conduce pentru al optulea an

“Nu am nicio îndoială asupra faptului că prinţul moştenitor a ordonat crima şi a fost ţinut la curent cu situaţia tot timpul”, a declarat presei Bob Corker, după întâlnirea cu Gina Haspel, directoarea CIA.

“Cred că este complice la uciderea dlui Khashoggi la cel mai înalt nivel”, a adăugat Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump în Senat.


Şeful puternicei Comisii pentru afaceri externe, Bob Corker a afirmat că nu a auzit la această şedinţă, care a durat circa o oră, înregistrarea audio a asasinării lui Jamal Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul, în luna octombrie.

Numai câţiva senatori au fost invitaţi la întâlnirea cu şefa CIA, printre care liderii republican şi democrat din Senat, precum responsabilii comisiilor legate de chestiuni de securitate.

“Să lăsăm situaţia aşa cum este ar permite cuiva ca MBS să continue în deplină impunitate”, a spus Corker.

Această întâlnire a fost foarte aşteptată de parlamentari, după o primă întâlnire ratată săptămâna trecută, când Gina Haspel nu a răspuns invitaţiei lor.

Indignaţi, senatorii au dat atunci o lovitură Riadului, în pofida Casei Albe: o rezoluţie pentru încetarea oricărei susţineri militare pentru Arabia Saudită în războiul din Yemen, care a obţinut o majoritate netă într-un prim vot în Senat.

Însă aprobarea definitivă a acestei rezoluţii rămâne nesigură şi va depinde în special de acţiunile administraţiei Trump faţă de liderii saudiţi. Practic, unii senatori speră încă la o reacţie a lui Donald Trump, în pofida susţinerii exprimate de el pentru Riad.

Citește și : Statele Unite se aşteaptă ca Macedonia să adere la NATO peste 18 luni

“Se poate foarte bine ca prinţul moştenitor să fi avut cunoştinţă despre acest eveniment tragic – poate da, poate nu!”, a precizat preşedintele republican într-un comunicat din 20 noiembrie.

Jurnalist critic al puterii saudite, Jamal Khashoggi trăia din 2017 în SUA, unde lucra pentru cotidianul Washington Post.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.