StiripesurseȘtirile zileiRata şomajului în SUA, la cel mai redus nivel din 1969

Rata şomajului în SUA, la cel mai redus nivel din 1969

Publicat:

Economia americană a creat un număr sub aşteptări de noi locuri de muncă în noiembrie, dar rata şomajului s-a menţinut la cel mai redus nivel din 1969, în timp ce salariile au crescut mai puţin decât previzionau analiştii, transmit Reuters şi AP, scrie Agerpres.

Încetinirea angajărilor în noiembrie ar putea fi rezultatul lipsei de muncitori calificaţi, apreciază analiştii.

Citește și : Un alt om important de la Casa Albă e ‘pe făraş’

Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 155.000 de noi locuri de muncă, peste cifra de 200.000 de noi de locuri de muncă preconizată de analişti, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la 3,7%, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat de SUA după luna decembrie 1969.

De asemenea, Departamentul american al Muncii a revizuit în jos cifrele pentru septembrie şi octombrie, când au fost create cu 12.000 de locuri de muncă mai puţine faţă de cele anunţate iniţial.


În condiţiile în care rata şomajului este la un minim istoric, salariul mediu orar a crescut cu 3,1% în noiembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, după un avans similar înregistrat în octombrie.

Economia americană trebuie să creeze aproximativ 120.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei aptă de muncă.

În industrie şi construcţii au fost create 27.000 şi, respectiv, 5.000 de locuri de muncă în noiembrie, în transporturi – 25.400, în retail – 18.200.

Citește și : Unul dintre liderii ‘Vestelor Galbene’ a fost adus la Parchetul din Paris

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Decăderea Irlandei în antisemitism

Eu credeam că James Joyce exagera în „Ulysses”. Situația actuală e mult mai gravă decât cea descrisă de el, comentează Phelim McAleer (jurnalist, scriitor...

Netanyahu și Trump, tot mai departe unul de celălalt după acordul SUA-Iran. Israelul spune că nu este obligat să-l respecte

Acordul preliminar convenit de Statele Unite și Iran pentru oprirea războiului riscă să provoace una dintre cele mai serioase rupturi politice dintre Benjamin Netanyahu...

UE aprobă reducerea tarifelor pentru produsele americane, dar amenință cu suspendarea facilităților dacă SUA nu respectă înțelegerea

Parlamentul European a dat undă verde pachetului legislativ care pune în aplicare acordul comercial convenit anul trecut între Uniunea Europeană și Statele Unite. Noile...

Pacea în Iran: Prețul orbirii lui Trump

Liderul american va avea dificultăți în a prezenta acordul anunțat cu Teheranul drept un succes dacă principalul său rezultat se va limita la redeschiderea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.