StiripesurseȘtirile zileiActualii parlamentari peruani nu vor mai avea dreptul să candideze pentru...

Actualii parlamentari peruani nu vor mai avea dreptul să candideze pentru un alt mandat

Publicat:

Peruanii au aprobat duminică prin referendum interzicerea realegerii membrilor actualului Congres (parlament unicameral), una din cele patru reforme constituţionale anticorupţie propuse de preşedintele Martin Vizcarra, relatează AFP, potrivit agerpres.

Conform rezultatelor oficiale provizorii după numărarea a 55,69% din buletine, peruanii au votat în proporţie de 78,34% pentru această interdicţie. Cei 130 de membri actuali ai parlamentului nu vor mai putea să candideze pentru reînnoirea mandatului, prevăzut să expire la 28 iulie 2021.

Citeşte şi: CNN dezvăluie ultimele cuvinte ale lui Jamal Khashoggi

Alte două reforme, privind modul de desemnare a judecătorilor şi finanţarea partidelor politice, au fost de asemenea aprobate, conform acestor rezultate provizorii.

În schimb, alegătorii au refuzat să restabilească un sistem bicameral, propunere iniţial susţinută de preşedintele Vizcarra, care a apoi a dat înapoi, pentru a nu-i fi reduse puterilor prezidenţiale.


Acest referendum “marchează începutul unei schimbări pe care o dorim pentru Peru şi pentru toţi peruanii”, a declarat Vizcarra la sfârşitul scrutinului.

Citeşte şi: ‘Vestele galbene’ se extind în Europa! Protestele din Macedonia au preluat modelul francez

Rezultatele vin să întărească legitimitatea lui Vizcarra, un inginer de 55 de ani aproape necunoscut în momentul în care i-a succedat în funcţie lui Pedro Pablo Kuczynski. Acesta din urmă, la putere din 2016, a demisionat la sfârşitul lui martie, acuzat că a minţit asupra legăturilor sale cu gigantul brazilian BTP Odebrecht, companie aflată în centrul unui vast scandal de corupţie care a vizat o parte din clasa politică din America Latină.

Ultimii patru preşedinţi ai ţării se află în colimatorul justiţiei peruane în acest scandal: în afară de Kuczynski, este vorba de Alejandro Toledo (2001-2006), Alan Garcia (1985-1990, 2006-2011) şi Ollanta Humala (2011-2016). Toţi au negat că ar fi primit bani de la Odebrecht.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.