Gruparea Statul Islamic a reuşit duminică să alunge forţele regimului din Mayadin, la doar câteva zile după intrarea acestora în fortăreaţa jihadistă din estul Siriei, a informat duminică Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.
Susţinute de aviaţia rusă, forţele regimului preşedintelui Bashar al-Assad au reuşit vineri să pătrundă la periferia de vest a Mayadin, localitate din provincia Deir Ezzor, considerată drept unul din ultimele bastioane ale jihadiştilor din Siria.
Citeşte şi: Marea Britanie dă un ultimatul UE: Mingea e în terenul lor!
“Contraofensivele Statului Islamic au reuşit să alunge forţele regimului de la periferia de vest a Mayadin”, indică OSDO.
Forţele regimului se află acum la cel puţin 6 km de oraş, potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane, care a precizat că localitatea este vizată de “lovituri aeriene intense efectuate de aviaţia regimului şi de către Rusia”.
Mayadin a fost descris vineri de o sursă militară siriană drept “capitala militară şi de securitate” a Statului Islamic în provincia petrolieră Deir Ezzor, situată la graniţa cu Irakul.
Citeşte şi: Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade s-a produs în Alaska (USGS)
Este vorba de fapt de două oraşe Mayadin şi Boukamal, două oraşe din valea Eufratului care se întind până la graniţa cu Irakul, unde jihadiştii şi-au găsit refugiu după ce au fugit din Raqqa (nord).
Jihadiştii, care controlează mai mult de jumătate din provincia Deir Ezzor, sunt vizaţi de două ofensive distincte. Pe de o parte, forţele regimului prezente pe malul vestic al Eufratului, care au cucerit nord-vestul provinciei, avansează în direcţia sud-est cu sprijinul aviaţiei aliate ruse. Pe de alta, o coaliţie de combatanţi kurzi şi arabi, susţinută de Washington, avansează din nordul provinciei în direcţia capitalei regionale cu acelaşi nume, fără a se apropia totuşi prea strâns, conform OSDO.











