StiripesurseȘtirile zileiChina motivează arestarea unui fost diplomat canadian

China motivează arestarea unui fost diplomat canadian

Publicat:

China a lăsat să se înţeleagă miercuri că cetăţeanul canadian arestat în această săptămână la Beijing ar fi încălcat legile locale, întrucât organizaţia pentru care lucra nu a fost înregistrată corespunzător în ţara asiatică, transmite AFP, potrivit agerpres.

Fostul diplomat Michael Kovrig a fost arestat luni seară de securitatea de stat chineză, a indicat angajatorul său, grupul de reflecţie International Crisis Group (ICG), ce are sediul la Bruxelles.

Citeşte şi: Vot de neîncredere pentru May în propriul partid

Arestarea a avut loc în contextul în care China ameninţa Ottawa cu represalii după arestarea în Canada – la cererea SUA – a lui Meng Wanzhou, directoarea financiară a gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei.

”Această organizaţie ICG nu este înregistrată legal în China şi nu şi-a declarat activităţile. În consecinţă, dacă a desfăşurat activităţi pe teritoriul chinez, atunci ea a încălcat legile în vigoare”, a indicat într-o conferinţă de presă Lu Kang, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez.


Legea la care face referire, adoptată în 2016 de parlamentul chinez, le impune ONG-urilor străine o procedură extrem de minuţioasă de înregistrare. Ea obligă declararea în prealabil a activităţilor lor în China.

Michael Kovrig este expert în Asia de Nord-Est şi fost diplomat la Beijing, Hong Kong şi ONU. În prezent, el se află în concediu fără plată, fără a avea statut diplomatic, a explicat un responsabil al guvernului canadian.

Citeşte şi: Poliţia desfăşoară o operaţiune amplă în apropiere de catedrala din Strasbourg

Meng Wanzhou (46 de ani) este suspectată că a minţit mai multe bănci pe tema legăturilor între Huawei şi una dintre filialele sale, SkyCom, ceea ce a permis acestei societăţi să aibă acces pe piaţa iraniană încălcând sancţiunile americane.

Directoarea financiară a Huawei este acuzată de complot pentru escrocherie în detrimentul mai multor instituţii financiare, capete de acuzare pasibile de 30 de ani de închisoare fiecare în SUA. Meng a fost arestată pe 1 decembrie pe aeroportul din Vancouver, în timpul unei escale între Hong Kong şi Mexic.

Procesul de extrădare, în cadrul unui acord bilateral între SUA şi Canada, poate dura luni de zile sau chiar ani, din cauza numeroaselor căi de apel. Decizia finală îi va reveni Ministerului Justiţiei canadian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

Șervețele umede pentru bebeluși, contaminate cu bacterii

ANSP retrage de pe piață mai multe loturi de șervețele umede pentru bebeluși, după ce analizele de laborator au identificat neconformități microbiologice. Instituția recomandă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.