StiripesurseȘtirile zileiSUA: Schimb de focuri într-un colegiu din Richmond; atacatorul s-a sinucis

SUA: Schimb de focuri într-un colegiu din Richmond; atacatorul s-a sinucis

Publicat:

Un tânăr înarmat şi-a pus capăt zilelor într-un colegiu din Indiana, în nordul SUA, după un schimb de focuri cu poliţia care a intervenit pentru a-l neutraliza, relatează media locale, preluate de AFP, potrivit Agerpres.

Incidentul nu s-a soldat cu răniţi în unitatea de învăţământ, care a fost evacuată, au precizat autorităţile locale.

Citește și : Atac armat în apropierea unor colonii evreieşti din Cisiordania; cel puţin doi israelieni au fost ucişi

Poliţia nu a precizat dacă atacatorul, un adolescent, era un elev al colegiului sau un fost elev al unităţii de învăţământ din Richmond.

Potrivit cotidianului local Indianapolis Star, colegiul a fost închis la puţin timp după ora locală 08.00, după o alertă a poliţiei privind prezenţa unui suspect înarmat în apropierea unităţii.


După un prim schimb de focuri cu poliţia în exteriorul clădirii, atacatorul a intrat în colegiu, unde au avut loc noi tiruri. Poliţia nu a precizat dacă tânărul a fost rănit înainte de a-şi pune capăt zilelor.

Măsurile de închidere au salvat cu siguranţă vieţi, întrucât atacatorul nu a putut pătrunde în sălile de clasă, a estimat şeful poliţiei din Richmond, Jim Branum, citat de cotidian.

Atacurile în mediul şcolar sunt frecvente în SUA. Pe 14 februarie, un tânăr de 19 ani a ucis 17 persoane în fostul său liceu din Parkland, Florida. Un elev de 17 ani, înarmat cu armele tatălui său, a împuşcat mortal pe 18 mai zece persoane în liceul său din Santa Fe, Texas.

Citește și : Merkel: Liderii UE i-ar putea oferi Marii Britanii noi asigurări privind Brexitul, însă îşi vor apăra interesele

Americanii sunt foarte ataşaţi de al doilea amendament din Constituţia SUA, care autorizează portul de armă, şi o treime dintre familii deţin o armă la domiciliu. Însă tragedia de la Parkland a dus la o mobilizare naţională pentru a cere măsuri restrictive pentru achiziţionarea de arme, în special o verificare mai aprofundată a antecedentelor cumpărătorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.