StiripesurseȘtirile zileiAcțiune violentă a polițiștilor din Nicaragua împotriva presei ostile președintelui Ortega

Acțiune violentă a polițiștilor din Nicaragua împotriva presei ostile președintelui Ortega

Publicat:

Cel puţin şapte jurnalişti au fost bătuţi de poliţişti cu bastoane, între victime aflându-se unul dintre cei mai cunoscuţi editorialişti din ţară, incident ce a survenit în cadrul unor acţiuni de reprimare a media independente în urma protestelor împotriva preşedintelui Daniel Ortega, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, poliţia a ocupat birourile cunoscutului editorialist Carlos Fernando Chamorro precum şi clădiri ale unor organizaţii ale societăţii civile a căror activitate fusese interzisă.

Citește și: PROTESTE paşnice la Viena: Cel puțin 17.000 de persoane au manifestat împotriva politicilor coaliţiei de guvernământ

Jurnaliştii s-au adunat sâmbătă în faţa sediului poliţiei din capitala Managua. Chamorro le-a cerut ofiţerilor informaţii despre ceea ce a apreciat că a fost o intervenţie ilegală la birourile sale de unde au fost confiscate echipamente şi documente.

După ce a cerut explicaţii, poliţişti au ieşit din sediul poliţiei şi au început să-i lovească pe Chamorro, colegi ai acestuia şi reporteri care se aflau la faţa locului pentru a relata evenimentul.


Un martor citat de Reuters a relatat că cel puţin şapte jurnalişti din mass-media internaţionale şi naţionale, inclusiv Chamorro, au fost prinşi şi loviţi de poliţie.

Poliţia i-a urmărit pe jurnalişti, pe care i-a acuzat de ”complot împotriva statului”, şi i-a ameninţat că le confiscă telefoanele şi echipamentele, notează Reuters.

Citește și: COP24: Adoptarea regulilor de aplicare a acordului de la Paris împotriva schimbărilor climatice

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.