StiripesurseExterneMai mulţi poliţişti germani sunt acuzaţi că au format o celulă...

Mai mulţi poliţişti germani sunt acuzaţi că au format o celulă neonazistă

Publicat:

Autorităţile germane au deschis o anchetă în cazul a cinci poliţişti acuzaţi că au format o celulă de extremă dreapta care a făcut schimb de fotografii cu Hitler şi cruci gamate, printr-un grup de WhatsApp, şi a ameninţat o avocată de origine turcă, transmite AFP, citând cotidianul Frankfurter Neue Presse, potrivit agerpres.

Cei cinci poliţişti – patru bărbaţi şi o femeie – au fost suspendaţi din funcţii pe perioada anchetei.

Citeşte şi: Proteste violente la Budapesta (VIDEO). Manifestanţii au forţat intrarea în televiziunea publică

Acţiunile grupului au fost descoperite în urma unui fax anonim trimis în august avocatei germane de origine turcă Seda Basay-Yildiz, prin care aceasta era ameninţată că fiica sa, în vârstă de 2 ani, va fi ‘masacrată’, a precizat cotidianul Frankfurter Neue Presse.

În mesaj, avocata, care a reprezentat presupuşi militanţi islamişti, era numită ‘scroafă turcă nenorocită’. ‘Cară-te atât timp cât mai poţi să ieşi de aici în viaţă’, mai spunea mesajul.


Faxul era semnat ‘NSU 2.0’, cu referire la gruparea teroristă neonazistă germană NSU (‘Clandestinitatea naţional-socialistă’), creată la sfârşitul anilor 1990 şi care a asasinat opt imigranţi turci.

Avocata Basay-Yildiz, care a reprezentat şi familiile victimelor NSU, a declarat că a primit zilnic ameninţări, dar că faxul respectiv a îngrijorat-o în mod deosebit, întrucât menţiona prenumele fiicei sale şi adresa sa privată.

Citeşte şi: EXPLOZIE la sediul unui post de televiziune din Grecia – FOTO

Potrivit cotidianului german, avocata a semnalat faxul la poliţie, care a descoperit că unii poliţişti avuseseră acces la datele ei private prin intermediul unui calculator de la un post de poliţie din Frankfurt.

Telefoanele şi hard-disk-urile confiscate în cursul percheziţiilor la domiciliile suspecţilor au condus la descoperirea grupului creat de aceştia pe WhatsApp. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța a bătut palma pentru alegeri palestiniene, dar s-a procopsit în schimb cu fiul lui Abbas

Franța a fost escrocată, iar întrebarea e dacă și Washingtonul va tolera aceeași înșelăciune cu propriile sale investiții diplomatice.   Franța a recunoscut formal în noiembrie...

VIDEO Imaginea-simbol a celui mai mare atac ucrainean care a lovit Moscova

Efectele unei lovituri cu drone asupra unui depozit de petrol de lângă Moscova s-au viralizat pe rețelele sociale. Mai multe fotografii și înregistrări video au...

Criza energetică: Europa, aflată în mijlocul furtunii, își menține cursul pentru ieșirea din dependența de combustibilii fosili

În timp ce se așteaptă semnarea acordului americano-iranian vineri, în Elveția, comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a acordat miercuri un interviu unui grup...

Liderii G7, inclusiv Donald Trump, și-au exprimat sprijinul pentru Ucraina la Evian

Președintele SUA a semnat declarația comună prin care conducătorii reuniți în Haute-Savoie s-au angajat să-și consolideze sprijinul militar pentru Kiev și să-și înăsprească sancțiunile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.