StiripesurseȘtirile zileiSUA: Un braconier multirecidivist, condamnat să vizioneze cu regularitate "Bambi"

SUA: Un braconier multirecidivist, condamnat să vizioneze cu regularitate “Bambi”

Publicat:

Un judecător american din statul Missouri a condamnat un braconier multirecidivist să vizioneze cu regularitate “Bambi”, celebra peliculă Walt Disney, despre viaţa unui pui de căprioară a cărui mamă este ucisă de către un vânător, relatează AFP, scrie News.ro .

David Berry este obligat să vadă lungmetrajul de animaţie cel puţin o dată pe lună, în timpul pedepsei sale la un an de detenţie, pronunţată în urma unei anchete catalogate oficial drept ”una dintre cele mai importante efectuate în stat în domeniul braconajului”.

Citește și : Miniştrii de Externe rus, turc şi iranian se apropie de un acord în vederea unei noi Constituţii siriene

Berry şi doi membri ai familiei sale sunt suspectaţi că au ucis sute de cervide în decurs de trei ani, au anunţat într-un comunicat, la 13 decembrie, serviciile de protecţie a naturii în Missouri.

”Cervidele erau trofee de masculi ucise în mod ilegal, în principal noaptea, pentru capul lor, restul corpului fiind abandonat la faţa locului”, a precuzat procurorul comitatului Lawrence, Don Trotter.


Numai în ultimele trei luni ale lui 2015, Berry şi aprpiaţii săi au ucis 100 de cervide, potrivit unor fotografii făcute cu telefoanele lor mobile, potrivit lui Trotter, care a declarat pentru Buzzfeed News că, “dacă Bambi îl atinge la suflet, pentru mine nu e vreo problemă”.

David Berry “este obligat să privească Bambi al lui Walt Disney, prima vizionare urmând să aibă loc înainte de 23 decembrie 2018, iar apoi altă vizionare în fiecare dintre lunile consecutive ale încarcerării deţinutului”, i-a impus, în hotărârea sa, magistratul Robert George, citat de ziarul Springfield News-Leader.

Condamnat în trecut la o serie de amenzi cu privire la infracţiuni similare, David Berry ispăşea o pedeapsă cu suspendarea.

”În situaţii ca aceasta, cu braconieri în serie care nu au vreo consideraţie faţă de animale sau reguli de vânătoare şi nu au vreo problemă din cauza faptului că fură bunul altora, totul se reduce la aviditate şi ego”, apreciază Randy Doman, un reprezentant al serviciilor de protecţia naturii din Missouri, citat de Springfield News-Leader.

Cu iedul său cu ochi mari şi cu mama sa vânată, “Bambi”, lansat în 1942, a captivat generaţii de copii. Însă momentul în care mama este ucisă este considerat unul dintre cele mai triste ale cinematografiei şi i-a adus filmului clasarea de către Time Magazine între principalele 25 de filme de groază, alături de “Frankenstein” sau ”Exorcistul”.

Citește și : Marea Britanie: 3.500 de militari în stare de alertă pentru o eventuală criză generată de Brexit

Avocaţii lui Berry au implorat în zadar clemenţa, subliniind că soţia clientului lor tocmai a născut.

”Puteţi să priviţi «Bambi» şi să vă gândiţi la copilul dumneavoastră atunci când acţionaţi în acest fel”, a tunat procurorul.

În total 14 persoane au fost implicate în caz în urma acestei anchete, care a durat mai mulţi ani şi care s-a extins, în afară de Missouri, la statele Kansas, Nebraska şi în Canada.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.