StiripesurseȘtirile zileiMaria Butina a fost forțată să recunoască în mod fals că...

Maria Butina a fost forțată să recunoască în mod fals că este agent rus, acuză Moscova

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a acuzat SUA că a forţat-o pe rusoaica Maria Butina să recunoască în mod fals ceea ce ministerul a descris miercuri ca fiind nişte acuzaţii ridicole, conform cărora ea este agent rus, informează Reuters, scrie Agerpres.

Maria Butina, rusoaica arestată în SUA în luna iulie şi acuzată de spionaj în favoarea Moscovei, a pledat joia trecută vinovată în faţa instanţei de judecată americane. În vârstă de 30 de ani şi venită în SUA ca studentă, Maria Butina a recunoscut acum, în cadrul unei înţelegeri cu procurorii americani, că a încercat să construiască o reţea de influenţă în rândul politicienilor americani. Ea s-ar fi aflat în contact cu grup de lobby conservator militând pentru organizaţia pro-arme rusă “Dreptul la arme”, finanţată în parte de Aleksandr Torşin, un bancher apropiat preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și : Trump anunţă înfrângerea jihadiștilor în Siria

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat miercuri că Butina a fost forţată să facă o mărturisire falsă. “Butina a confirmat că a făcut o înţelegere cu anchetatorii americani şi a mărturisit că este agent străin. Fiindu-i create condiţii insuportabile şi fiind ameninţată cu un termen lung de detenţie, ea a fost pur şi simplu forţată să recunoască nişte acuzaţii absolut ridicole”, a spus Zaharova în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova.

Avocaţii Mariei Butina şi procurorii americani au termen până la orele locale 17:00 (22:00 GMT) pentru a-şi formula poziţiile asupra cazului în faţa Curţii Districtuale din Washington. Prima audiere în acest caz este programată pentru 12 februarie 2019.


Citește și : Începe numărătoarea inversă : Au mai rămas 100 de zile până la Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.