StiripesurseȘtirile zileiImpasul bugetar din SUA continuă după ce negocierile dintre democraţi şi...

Impasul bugetar din SUA continuă după ce negocierile dintre democraţi şi republicani au eşuat

Publicat:

Negocierile dintre democraţi şi republicani pentru a pune capăt închiderii parţiale a activităţii guvernului federal al SUA au eşuat şi vor fi reluate săptămâna viitoare, relatează AFP, scrie agerpres.

După doar câteva minute într-un hemiciclu aproape gol, Senatul a decis în unanimitate să amâne şedinţa până luni, la ora 10.00 (ora 15.00 GMT) şi să reia examinarea unei legi bugetare miercuri, 2 ianuarie, de la ora 16.00 (21.00 GMT).

Citește și : Remaniere a cabinetului în Arabia Saudită: Regele Salman a numit un nou ministru de externe

Impasul bugetar, care durează de şase zile în SUA, a fost creat de dezacordul celor două părţi cu privire la finanţarea construirii unui zid la graniţa cu Mexicul, promis de Donald Trump şi căruia i se opun ferm democraţii.

Atât timp cât cele două părţi nu vor ajunge la un acord, finanţarea a 25% din departamentele şi administraţiile federale va rămâne suspendată. Dar democraţii şi republicanii par fermi pe poziţiile lor, acuzându-se reciproc.


”Preşedintele a afirmat clar că orice lege de finanţare a guvernului trebuie să finanţeze în mod adecvat securitatea la frontiere pentru a opri fluxul de droguri ilegale, infractorii, membri ai grupului infracţional MS-13, traficanţii de copii şi fiinţe umane şi pentru a-i proteja pe americani”, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

De la miezul nopţii, vinerea trecută, aproximativ 800.000 de angajaţi federali sunt afectaţi de a acest impas, jumătate fiind nevoiţi să lucreze pentru servicii considerate esenţiale fără a fi plătiţi, în timp ce alţii au intrat în şomaj forţat.

Citește și : Aproximativ 44.500 de etiopieni au fost repatriaţi din Arabia Sudită în decurs de şase luni

Preşedintele republican solicită 5 miliarde de dolari pentru construirea unui zid pentru a bloca intrarea clandestină la graniţa cu Mexicul. Democraţii refuză să finanţeze acest proiect, dar propun fonduri pentru alte măsuri de securitate la frontieră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.