StiripesurseSintezeIrak: 30 de copii ale unor ruşi condamnaţi pentru legături cu...

Irak: 30 de copii ale unor ruşi condamnaţi pentru legături cu jihadiștii au fost repatriaţi (sursă rusă)

Publicat:

 Treizeci de copii ruşi ale căror mame sunt încarcerate în Irak pentru apartenenţă la gruparea teroristă Stat Islamic (SI) au părăsit duminică Bagdadul cu destinaţia Rusia, a anunţat o sursă diplomatică rusă, potrivit AFP, scrie agerpres.

Taţii acestor copii – fete şi băieţi cu vârste între trei şi 10 ani – au fost ucişi în cei trei ani de confruntări între gruparea jihadistă şi trupele irakiene care au alungat SI la sfârşitul lui 2017 din toate centrele urbane din ţară, a adăugat sursa citată.

Citește și : Intrusul de pe aeroportul din Hanovra refuză să vorbească despre incident

Anterior, în această săptămână, preşedintele cecen Ramzan Kadîrov a declarat că aceşti copii vor sosi în Rusia duminică. Kadîrov a precizat că 24 dintre aceşti copii sunt originari din Daghestan, iar trei din Cecenia.

Duminică, premierul irakian Adel Abdel Mahdi a primit-o pe Anna Kuzneţova, emisarul pentru drepturile copilului al preşedintelui rus Vladimir Putin, în faţa căreia a făcut apel ”să se facă deosebirea între chestiuni umanitare şi crime teroriste”. ”Aceşti copii sunt în egală măsură victime”, a adăugat Mahdi.


În noiembrie, una dintre consilierele lui Kadîrov, Kheda Saratova, a acuzat FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) că împiedică repatrierea în Cecenia a văduvelor şi copiilor combatanţilor ruşi din SI. Potrivit declaraţiilor ei, circa 2.000 dintre aceştia se află în Irak şi în Siria vecină, în timp ce o sută de copii şi femei – majoritatea provenind din republici ruse din Caucaz – au revenit până în prezent în Rusia.

Citește și : Cel puțin 15 militanți islamiști au fost uciși în sud-vestul Nigeriei

Aproape 4.500 de cetăţeni ruşi au plecat din ţară pentru a lupta ”alături de terorişti”, anunţase în urmă cu un an FSB.

Peste 300 de oameni, între care 100 de cetăţeni străini, au fost condamnaţi la moarte în Irak, iar alţii la închisoare pe viaţă, pentru apartenenţă la SI. Majoritatea celor condamnaţi sunt cetăţeni turci sau persoane originare din fostele republici ale Uniunii Sovietice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.