StiripesurseȘtirile zileiTrump numeşte un fost lobbyist al industriei cărbunelui la şefia EPA

Trump numeşte un fost lobbyist al industriei cărbunelui la şefia EPA

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump l-a numit oficial în fruntea Agenţiei pentru protecţia mediului (EPA) pe Andrew Wheeler (foto), fost lobbyist al combustibililor fosili, care beneficiază de susţinerea industriei energetice, relatează AFP, Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Wheeler, a cărui numire mai trebuie confirmată de Senat, era director interimar al EPA de la demisia, în iulie 2018, a primului “ministru al mediului” al lui Donald Trump, Scott Pruitt, criticat pentru risipă de fonduri.

Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

Trump s-a angajat să-l numească pe Wheeler (54 de ani) din noiembrie anul trecut, dând asigurări că acesta “face o treabă fantastică”.

Misiunea sa va fi de a superviza eforturile de desfiinţare a reglementărilor de mediu iniţiate de predecesorul lui Trump, Barack Obama. Donald Trump are în vedere, între altele, anularea unui plan antipoluare vizând centralele pe cărbune şi lansarea unei proceduri de revenire asupra înăspririi normelor antipoluare pentru maşini, după 2025.


EPA urmăreşte de asemenea modificarea legii privind protecţia cursurilor de apă, pentru a simplifica activitatea fermierilor, şi a luat poziţie totodată împotriva unei norme care limitează emisiile de mercur şi alte substanţe toxice ale centralelor termice.

Este vorba de demersuri care vor dura ani la rând, având în vedere şi numeroasele acţiuni intentate în justiţie pentru a opri iniţiativele EPA.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

Militanţii pentru mediu denunţă politica ecologică favorabilă întreprinderilor a administraţiei Trump. În noiembrie, ONG-ul Sierra Club a afirmat că numirea lui Wheeler în fruntea EPA înseamnă practic “a pune cheile vistieriei în mâinile unui hoţ”.

Andrew Wheeler şi-a început cariera la EPA ca jurist şi ulterior a lucrat în Congresul american, mai ales pentru senatorul republican eurosceptic James Inhofe, iar ca lobbyist a apărat interesele sectoarelor cărbunelui, industriei chimice şi uraniului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.