StiripesurseSintezePompeo, încrezător într-un "parteneriat puternic" cu Arabia Saudită

Pompeo, încrezător într-un “parteneriat puternic” cu Arabia Saudită

Publicat:

Secretarul de stat american Mike Pompeo a calificat sâmbătă Arabia Saudită drept un “partener important” al Washingtonului, la peste trei luni de la uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi la Consulatul saudit din Istanbul, informează dpa, potrivit agerpres.

Pompeo urmează să efectueze o vizită în Arabia Saudită în cadrul turneului său prin nouă ţări din Orientul Mijlociu, în care îşi propune să liniştească aliaţii Washingtonului în legătură cu angajamentul sau faţă de securitatea lor.

Citește și : „Vestele galbene” la Paris: Primele ciocniri în jurul Arcului de Triumf; zeci de arestări

“Sunt convins că parteneriatul nostru va rămâne puternic”, a declarat Pompeo într-un interviu la postul de televiziune saudit Al Arabiya, din care unele fragmente au fost date publicităţii sâmbătă.

“Această relaţie reciproc benefică pentru a crea stabilitate în Orientul Mijlociu şi a ajuta SUA în realizarea unor lucruri pentru a menţine securitatea americanilor este foarte importantă”, a adăugat el.


“Am convingerea că regatul saudit ne va fi un puternic aliat în acest sens”, a mai spus Mike Pompeo.

Khashoggi, un critic virulent al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a fost ucis la 2 octombrie, după ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul, un caz care a declanşat un val de indignare pe plan internaţional.

Pompeo a calificat uciderea acestuia drept un act “odios, teribil” şi a cerut ca toate persoanele implicate în moartea lui Khashoggi să fie trase la răspundere.

În această lună, un proces cu 11 inculpaţi – toţi cetăţeni saudiţi – a început la un tribunal din Arabia Saudită în cazul asasinării jurnalistului.

Procurorii saudiţi au cerut sentinţa capitală pentru cinci dintre ei pentru rolul lor direct în asasinarea lui Kashoggi, editorialist la Washington Post.

Citește și : Zeci de mii de „veste galbene” în toată Franţa, între care 8.000 la Paris la orele amiezii (Ministerul de Interne)

Responsabilii saudiţi au dezminţit în repetate rânduri informaţiile potrivit cărora prinţul moştenitor ar avea legătură cu uciderea acestuia.

Turneul actual al lui Pompeo prevede vizite în şase ţări din Consiliul de Cooperare din Golf (CCG), un grup condus de Arabia Saudită, în timp ce SUA încearcă să-şi asigure un sprijin regional în campania sa împotriva Teheranului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.