StiripesurseȘtirile zileiCel puțin 15 copii au murit de frig în Siria. Majoritatea...

Cel puțin 15 copii au murit de frig în Siria. Majoritatea era bebeluși!

Publicat:

Cel puţin 15 copii şi-au pierdut viaţa în Siria în ultima lună din cauza frigului şi a lipsei îngrijirilor medicale, a anunţat marţi UNICEF, într-un comunicat citat de dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Treisprezece dintre aceşti copii aveau vârsta de sub 1 an.

Citelște și: Zi crucială pentru Brexit în parlamentul britanic

Cel puţin opt copii, majoritatea mai mici de patru luni, au decedat în tabăra de refugiaţi de la Rukban, în sud-vestul ţării, unde 45.000 de oameni trăiesc în condiţii precare, într-o zonă îndepărtată din deşertul sirian.

În provincia estică Deir Ezzor, alţi şapte copii au murit după ce familiile lor au fugit din zona Hajin, un bastion jihadist, din cauza violenţelor intense, care au obligat în jur de 10.000 de persoane să se refugieze începând din decembrie.


‘Familii în căutare de securitate (…) aşteaptă zile întregi în frig, fără adăpost sau produse de primă necesitate’, arată UNICEF.

Citește și: Armata americană menține trupele la granița cu Mexicul

‘Vieţi ale unor bebeluşi continuă să fie retezate de probleme de sănătate care pot fi prevenite sau tratate. Nu există scuze pentru aşa ceva în secolul al XXI-lea’, a subliniat directorul UNICEF pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Geert Cappelaere.

‘Fără asistenţă medicală de încredere şi accesibilă, protecţie şi adăpost, tot mai mulţi copii vor muri în fiecare zi la Rukban, Deir Ezzor şi în alte părţi ale Siriei’, a avertizat Geert Cappelaere. ‘Istoria ne va judeca pentru aceste decese absolut evitabile’, a adăugat el.

Conflictul care devastează Siria din 2011 a provocat peste 360.00 de morţi şi o gravă criză umanitară, obligând milioane de oameni să ia calea exilului, în interiorul sau în afara ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.