StiripesurseȘtirile zileiCongresul american blochează ieșirea SUA din NATO

Congresul american blochează ieșirea SUA din NATO

Publicat:

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat marţi o lege în care exprimă sprijinul legislativului american faţă de NATO, la câteva ore după ce diplomatul american cu cel mai înalt rang responsabil cu afacerile europene şi-a anunţat demisia, informează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Legea, adoptată cu 357 de voturi pentru, venite atât de la republicani, cât şi de la democraţi, şi doar 22 împotrivă, interzice utilizarea de fonduri pentru retragerea din NATO şi subliniază că politica SUA este de a rămâne membră a Alianţei.

Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

Cu câteva ore înainte de vot, asistentul secretarului de stat al SUA însărcinat cu afacerile europene şi eurasiatice, Wess Mitchell, un susţinător fervent al NATO, îşi anunţase demisia, explicând că doreşte să petreacă mai mult timp cu tânăra sa familie.

Atât votul din Camera Reprezentanţilor, cât şi demisia lui Mitchell survin pe fondul tensiunilor dintre Washington şi liderii europeni legate de angajamentul şi contribuţia SUA la organizaţii cum este şi NATO şi la alianţa transatlantică în general.


Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Cotidianul New York Times a relatat recent, citând surse guvernamentale federale, că preşedintele american Donald Trump a avansat anul trecut ideea retragerii SUA din NATO. O retragere a Washingtonului ar distruge practic Alianţa veche de 70 de ani, notează dpa.

“Alianţa NATO ocupă un loc central în ce priveşte securitatea Americii şi menţinerea păcii şi stabilităţii în lume”, a subliniat liderul majorităţii din Camera Reprezentanţilor, Steny Hoyer, într-o declaraţie înainte de vot.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.