StiripesurseȘtirile zileiCanada găzduieşte Grupul de la Lima privind situaţia din Venezuela

Canada găzduieşte Grupul de la Lima privind situaţia din Venezuela

Publicat:

Canada va fi gazda următoarei reuniuni a Grupului de la Lima privind criza din Venezuela, a declarat joi pentru AFP un înalt responsabil al guvernului de la Ottawa, transmite agerpres.

Pentru această întâlnire nu a fost stabilită nicio dată, dar acest responsabil, sub acoperirea anonimatului, a afirmat că “cel mai curând ar fi cel mai bine, dată fiind amplificarea crizei din Venezuela”.

Citeşte şi: Washingtonul n-a reuşit să-l impună pe Juan Guaido la OSA

Majoritatea membrilor Grupului de la Lima, alcătuit din Canada şi mai multe ţări din America Latină, l-au îndemnat pe preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, să renunţe la putere.

Ţara traversează cea mai gravă criză din istoria sa recentă, pradă unei importante penurii alimentare şi de medicamente şi unei hiperinflaţii de 10.000.000% anunţată pentru 2019.


Miercuri, în capitala ţării, Caracas, preşedintele Adunării Naţionale, Juan Guaido, s-a autoproclamat “preşedinte în exerciţiu”. El a fost recunoscut imediat preşedinte interimar de către Washington.

Citeşte şi: Preşedintele venezuelean Maduro, susţinut de armată şi de Putin; Pompeo cere sprijin pentru ”preşedintele interimar” Juan Guaido

Liderul socialist Nicolas Maduro a reacţionat anunţând ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite şi a dat un termen de 72 de ore reprezentanţilor americani să părăsească ţara.

Tulburările care au izbucnit în Venezuela cu începere de luni, pe fondul mişcărilor de protest faţă de guvernul lui Nicolas Maduro, au făcut 26 de morţi în patru zile, potrivit ONG-ului Observatorio Venezolano de Conflictividad Social, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.