StiripesurseȘtirile zileiBilanț negru al atentatului terorist de la Mogadishu a crescut...

Bilanț negru al atentatului terorist de la Mogadishu a crescut la 215 morţi/ SOMALIA

Publicat:

Atentatul cu maşină-capcană comis sâmbătă în capitala Somaliei, Mogadishu, de presupuşi membri ai organizaţiei teroriste al-Shabab s-a soldat cu cel puţin 215 morţi şi peste 350 de răniţi, conform ultimului bilanţ obţinut de agenţia EFE de la surse sanitare locale. 

Conform presei, marea majoritate a victimelor sunt civili, în principal vânzători ambulanţi care îşi comercializau produsele pe standuri amplasate pe una dintre cele mai frecventate artere ale oraşului.

Spitalele locale, care duc lipsă de sânge şi medicamente, sunt depăşite de situaţie şi probabil numărul morţilor va creşte.

Ţinta atacului pare să fi fost hotelul Safari, situat în apropierea locului deflagraţiei, acesta fiind frecventat de somalezi care se întorc din străinătate, de angajaţi guvernamentali şi de jurnalişti. În mod obişnuit, forţele de securitate somaleze opresc şi percheziţionează vehicule la intersecţia respectivă.

Gruparea al-Shabab, care s-a afiliat în anul 2012 reţelei al-Qaida, controlează o parte din centrul şi sudul ţării şi are ca obiectiv crearea unui stat islamic în Somalia. Această ţară trăieşte în război şi haos din anul 1991, când a fost înlăturat de la putere dictatorul Mohamed Siad Barré, nici până în prezent Somalia neavând un guvern funcţional şi este divizată între diferitele clanuri armate şi grupări islamiste.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.