StiripesurseSintezeTunisia: UE a retras de pe lista persoanelor vizate de sancţiuni...

Tunisia: UE a retras de pe lista persoanelor vizate de sancţiuni un fost ginere a lui Ben Ali

Publicat:

Uniunea Europeană a prelungit cu un an sancţiunile împotriva familiei şi apropiaţilor fostului preşedinte tunisian Zine el Abidine Ben Ali urmăriţi în justiţie pentru deturnare de fonduri, însă a eliminat de pe listă un fost ginere al preşedintelui, Marouane Mabrouk, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ţările membre ale Uniunii Europene au prelungit până pe 31 ianuarie 2020 îngheţarea activelor deţinute în UE de persoanele urmărite în justiţie în Tunisia, ca parte a revizuirii anuale a măsurilor restrictive, se arată în decizia intrată marţi în vigoare.

Citește și : IRA revendică atacul din Londonderry

Mohamed Marouane Ben Ali Ben Mohamed Mabrouk, care era urmărit de justiţia tunisiană pentru ‘achiziţionarea de bunuri imobiliare, deschiderea de conturi bancare şi deţinerea de active în mai multe ţări în cadrul operaţiunilor de spălare de bani’, a fost eliminat de pe listă, precizează textul.

Reexaminarea sancţiunilor – îngheţarea activelor deţinute în UE şi interzicerea deplasării pe teritoriul UE – face posibilă modificarea listei în funcţie de rezultatele anchetelor efectuate în ţară.


Marouane Mabrouk este fostul soţ al lui Cyrine Ben Ali, una dintre fiicele din prima căsătorie ale fostului preşedinte Ben Ali.

El locuieşte în continuare în Tunisia, unde se află la conducerea companiei Mabrouk, una dintre principalele afaceri de familie tunisiene, prezente în supermarketuri (Monoprix, Géant).

Citește și : Theresa May insistă cu renegocierea Acordului Brexit

Averile lui Marouane Mabrouk confiscate după revoluţie, inclusiv societatea Investec care deţine 50,99% din compania Orange, au fost transferate către fondul Karama Holding, care administrează toate activele clanului Ben Ali.

Lansată cu un an înainte de revoluţia care l-a alungat de la putere pe Ben Ali în 2011, Orange Tunisia a fost primul operator tunisian care a obţinut o licenţă 3G.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.