StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 60 de morţi într-un atac al Boko Haram în...

Cel puţin 60 de morţi într-un atac al Boko Haram în Nigeria (Amnesty)

Publicat:

Un atac al grupării jihadiste nigeriene Boko Haram împotriva oraşului Rann, la începutul acestei săptămâni, s-a soldat cu cel puţin 60 de morţi, potrivit Amnesty International, care a realizat o anchetă în regiune, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Cel mai sângeros atac al Boko Haram împotriva Rann – oraş în extremitatea de nord-est a Nigeriei – s-a soldat cu cel puţin 60 de morţi”, a indicat organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor omului.

Citește și : Acuzaţii de cenzură la Kiev, după demiterea directorului televiziunii publice ucrainene

”În jurul orei 9 dimineaţa, la 28 ianuarie, un grup de luptători Boko Haram a sosit pe motociclete şi a incendiat oraşul”, se arată într-un raport al Amnesty.

“Ei i-au urmărit pe civilii care încercau să scape … Au fost găsite 11 cadavre în oraş şi alte 49 în afară”, a menţionat sursa citată.


Isa Sanusi, purtătoare de cuvânt a Amnesty International pentru Nigeria, a declarat că ONG-ul a efectuat o investigaţie aprofundată pe teren şi a obţinut informaţii colectate de la numeroase surse de securitate, martori sau persoane care lucrează în regiune.

Citește și : Zaharova: Moscova va lua măsuri simetrice după retragerea SUA din Tratatul INF

Rann este o comunitate care a devenit inaccesibilă din motive de securitate, chiar şi pentru lucrătorii umanitari, ceea ce face extrem de dificilă obţinerea de informaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

OpenAI: ChatGPT a fost folosit într-o campanie de propagandă atribuită Chinei

OpenAI susține că a identificat mai multe operațiuni de influență asociate unor grupări chineze care ar fi folosit ChatGPT pentru a genera conținut propagandistic...

Propunere surprinzătoare în lumea științei: rivalii să împartă banii în loc să se lupte pentru ei

Competiția pentru finanțarea cercetării face mai mult rău decât bine, iar oamenii de știință ar trebui să depună proiecte împreună, inclusiv alături de rivalii...

Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților

Două incidente recente petrecute la bordul unor curse comerciale din Statele Unite au readus în atenție una dintre cele mai sensibile zone ale unui...

14 iunie: Ziua mondială a donatorului de sânge (OMS)

Marcată anual în data de 14 iunie, Ziua mondială a donatorului este o oportunitate pentru creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de sânge şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.