StiripesurseȘtirile zileiProcurorii americani anchetează donaţiile primite de comitetul inaugural al preşedintelui Trump

Procurorii americani anchetează donaţiile primite de comitetul inaugural al preşedintelui Trump

Publicat:

Procurorii federali americani au trimis o citaţie Comitetului inaugural al preşedintelui Donald Trump în care solicită documente, în urma unor relatări din 2018 conform cărora anchetatorii verificau ipoteza ca donatorii să fi beneficiat de favoruri politice, au relatat media americane, citate marţi de dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

”Tocmai am primit o citaţie pentru documente. Deşi încă analizăm citaţia, intenţia noastră este de a coopera cu anchetatorii”, a declarat un purtător de cuvânt al comitetului.

Vezi şi: Incendiu devastator în Paris. Şapte oameni au fost ucişi de flăcări! – FOTO/VIDEO

Cotidianele Wall Street Journal şi The New York Times au citat declaraţia unui avocat care lucrează pentru comitetul respectiv conform căreia a fost primită o citaţie în acest sens.

Biroul districtual Manhattan al Procuraturii federale au cerut toate documentele referitoare la donatorii comitetului, precum şi toate actele privind tichetele şi oportunităţile foto pre care donatorii le-au primit în schimbul contribuţiilor lor.


Citeşte şi: Maduro răspunde apelului lansat de Grupul de la Lima: ‘Respingător şi ridicol!’

De asemenea, în citaţie se solicită înregistrările donaţiilor ”făcute de cetăţeni străini sau în numele acestora, printre care orice comunicare cu privire la sau legată de posibilitatea unor donaţii făcute de cetăţeni străini”, potrivit Wall Street Journal.

Publicaţia a relatat în decembrie că procurorii federali au lansat o anchetă penală privind comitetul respectiv, care a strâns 107 milioane de dolari pentru ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump, în ianuarie 2017. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova și Arabia Saudită ar putea fi legate prin zboruri directe

Republica Moldova și Arabia Saudită ar putea avea pe viitor curse aeriene directe. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra acordului privind serviciile aeriene dintre...

Proiectele de infrastructură cu România continuă indiferent de schimbările politice

Proiectele de infrastructură realizate în comun cu România vor continua indiferent de schimbările politice de la București, iar Chișinăul așteaptă învestirea noului executiv român...

Legislația rutieră se aliniază cu normele UE

Normele de reglementarea circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Deputații Comisiei...

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.