StiripesurseȘtirile zileiRusia acordă un credit uriaș Cubei și continuă cooperarea cu Venezuela

Rusia acordă un credit uriaș Cubei și continuă cooperarea cu Venezuela

Publicat:

Rusia a aprobat şi semnat un credit de 38 milioane de euro ce va fi acordat Cubei pentru ‘dezvoltarea durabilă’ a sectorului său de apărare, a anunţat miercuri vicepremierul rus Iuri Borisov, citat de EFE, anunţ ce intervine pe fondul crizei politice din Venezuela, ţară cu care Moscova speră să menţină relaţiile de cooperare militară, conform RIA Novosti, potrivit agerpres.

‘Acordul a fost finalizat şi documentele semnate. Toţi parametrii, cum ar fi dobânzile, calendarul plăţilor şi moneda în care se vor face rambursările au fost aprobaţi în coordonare cu Cuba’, a declarat oficialul rus agenţiei de presă Interfax.

Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

Borisov, care coprezidează Comisia interguvernamentală ruso-cubaneză şi a efectuat o vizită în insula din Caraibe anul trecut, a subliniat că cele două ţări vor beneficia ambele de pe urma acestui acord, care vizează ‘să asigure o dezvoltare durabilă sectorului de apărare al Cubei în anii următori’.

Directorul Serviciului federal de cooperare tehnico-militară din Rusia, Dmitri Şugaev, explică într-un interviu acordat miercuri ziarului economic Kommersant că împrumutul are ca destinaţie ‘dezvoltarea cooperării tehnologice şi acordarea de asistenţă tehnică părţii cubaneze’.


Această cooperare va oferi Cubei ‘posibilitatea de a-şi dezvolta complexul militar-industrial pe termen lung’, a spus el, evocând că acordul interguvernamental privind cooperarea tehnico-militară cu Cuba datează din 2006.

În trecut, Rusia a furnizat Cubei o ‘cantitate considerabilă’ de arme şi echipamente militare şi a oferit insulei asistenţă tehnico-militară, au indicat oficialii ruşi.

‘Produsele noastre vor consta în avioane, vehicule blindate, sisteme de artilerie, sisteme de apărare antiaeriană şi echipamente maritime’, a indicat Şugaev.

În acelaşi timp, Rusia intenţionează să continue cooperarea militară pe care o are din 2005 cu Venezuela, cel mai mare importator de arme ruseşti din America Latină, afirmat acesta.

‘Armamentul nostru şi-a arătat valoarea atât în Venezuela, cât şi în ţările vecine, precum Peru şi Brazilia, şi vom face tot posibilul pentru a le menţine capacitatea de luptă. Acesta este obiectivul nostru principal’, a declarat oficialul rus în acelaşi interviu din Kommersant, după ce preşedintele parlamentului venezuelean Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar, a sugerat că doreşte o revizuire a cooperării tehnico-militare cu Rusia.

Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

Potrivit lui Şugaev, Moscova urmăreşte îndeaproape situaţia din Venezuela, întrucât ‘suntem foarte îngrijoraţi’, dar a subliniat că ‘nu intenţionează să pună capăt cooperării’cu această ţară în domeniul livrărilor de armament. În actuala criză de la Caracas, Moscova îl susţine pe preşedintele Nicolas Maduro, dar a declarat că este gata să intermedieze dialogul dintre acesta şi opoziţia care îi contestă legitimitatea.

Din 2005, Rusia a livrat Venezuelei elicoptere ‘Mi-35’ şi ‘Mi-17’, avioane ‘Su-30MK2’, arme uşoare, vehicule blindate şi arme de apărare antiaeriană, inclusiv ‘Antey-2500’, ‘Buk-M2E’ şi ‘Igla MANPADS’, a enumerat Şugaev, adăugând că aceste echipamente au fost livrate ‘cu mult timp în urmă’ şi că, prin urmare, ‘în ultimul timp, cooperarea se axează în principal pe mentenanţa şi întreţinerea armelor furnizate’, precum şi pe ‘asistenţa vizând crearea unor instalaţii militare’, ca centre de mentenanţă şi revizuire a elicopterelor ‘Mi’.

‘Pe viiitor, putem vorbi de crearea unor centre de servicii fixe şi mobile pentru servicii ‘postvânzare ‘ şi alte tipuri de echipamente, şi suntem pe cale să construim uzine pentru fabricarea (în Venezuela) puştilor de asalt AK-103 şi a muniţiei pentru ele’, a indicat acelaşi oficial rus. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.