StiripesurseȘtirile zileiPoliția rusă a început 'să-i vâneze' pe Martorii lui Iehova

Poliția rusă a început ‘să-i vâneze’ pe Martorii lui Iehova

Publicat:

Autorităţile ruse au anunţat joi noi arestări în rândul Martorilor lui Iehova, la o zi după condamnarea la şase luni de închisoare a unui membru danez al acestei organizaţii religioase interzise în Rusia din 2017, relatează AFP, potrivit agerpres.

Conform Ministerului de Interne, două grupuri distincte de membri ai Martorilor lui Iehova au fost arestate în Mordovia, în zona de centru-vest a Rusiei, şi în districtul Hantî-Mansi, în Siberia Occidentală.

Citește și: Trump se consideră ‘hărțuit’ de anchetele asupra legăturilor sale cu Rusia

Ministerul de Interne, care a adăugat că a confiscat calculatoare, telefoane şi ‘literatură extremistă’, nu a precizat câte persoane au fost arestate în total.

Mişcarea Martorii lui Iehova, care susţine că are 172.000 de membri în Rusia, a fost interzisă în aprilie 2017 de către Curtea Supremă şi este considerată “extremistă” de către Ministerul de Justiţie.


Miercuri, justiţia rusă l-a condamnat pe Dennis Christensen, 46 de ani, membru danez al acestei mişcări fondate în anii 1870 în SUA, la şase ani de închisoare pentru “extremism”, stârnind indignarea capitalelor occidentale.

Uniunea Europeană a făcut apel la “eliberarea sa imediată şi necondiţionată”, în timp ce ministrul danez de externe Anders Samuelsen a spus că este “inadmisibil ca (mişcarea) Martorii lui Iehova să fie calificată drept organizaţie extremistă şi clasată în aceeaşi categorie ca organizaţiile teroriste violente”.

Purtătoarea de cuvânt a Ambasadei SUA în Rusia, Andrea Kalan, a scris pe Twitter că este “profund îngrijorată” de această condamnare, făcând apel la Moscova “să respecte libertatea credinţei”.

Întrebat despre cazul lui Christensen, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat joi că “activităţile acestei organizaţii religioase sunt ilegale” în Rusia.

Citește și: Theresa May revine la Bruxelles cu variante de compromis pentru Brexit

“Deşi era la curent cu această interdicţie (…), Christensen, cetăţean danez, şi-a continuat activitatea şi a lucrat în interesul acestei organizaţii”, le-a declarat el jurnaliştilor.

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului Homme Human Rights Watch (HRW) şi Amnesty International au denunţat măsurile, spunând că este o campanie de “persecuţie religioasă” împotriva Martorilor lui Iehova în Rusia.

Organizaţia rusă de apărare a drepturilor omului Memorial consideră 19 dintre membrii săi drept ‘deţinuţi politici’ şi estimează că în total 81 sunt “persecutaţi pentru credinţa lor”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.