StiripesurseȘtirile zileiTrump spune că 'Obamacare a murit', dar uită că nu a...

Trump spune că ‘Obamacare a murit’, dar uită că nu a reuşit să abroge legea – VIDEO

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că legea cu privire la asigurările de sănătate a lui Barack Obama, pe care nu a reuşit să o abroge, aparţine trecutului din cauza deficienţelor ei, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Obamacare s-a terminat, e moartă, uitată”, a declarat liderul american la Casa Albă. ”Nu mai e nimic din Obamacare. O spun de ani, conceptul nu ar fi putut să funcţioneze vreodată, nici în cele mai bune zile ale lui”.

Donald Trump păreasă se refere astfel la defectul cel mai îngrijorător al acestei mari reforme din 2010 – creşterea preţului asigurărilor de sănătate pe piaţa ”individuală”, vizând o minoritate de persoane care nu se asigură prin intermediul unui angajator sau unor programe publice.

Citeşte şi: ‘TERORISTUL din Chelsea’ a fost găsit VINOVAT la toate capetele de acuzare. Sentinţa este irevocabilă – VIDEO

Aceşti asiguraţi primesc ajutoare şi subvenţii cu care să-şi finanţeze asigurările, însă cheltuielile unui anumit număr dintre ei au crescut de câţiva ani.


Republicanii, a declarat Donald Trump, lucrează de-acum la o soluţie ”de termen scurt”, la care el prezice că democraţii vor participa, deoarece, apreciază el, ”vina va cădea asupra lor din cauza dezordinii”.

Este vorba despre un ”refren” al preşedintelui american, potrivit căruia presupusele probleme ale sistemului de sănătate – şi anume creşterea costurilor – vor fi decontate politic de către democraţi, care au adoptat Obamacare în 2010.

Însă democraţii denunţă ceea ce ei consideră că este un ”sabotaj” treptat al Obamacare din partea administraţiei Trump, prin reglementări, după ce abrogarea în Congres a eşuat.

Citeşte şi: Justiţia spaniolă a dispus ARESTAREA a doi lideri separatişti catalani

Un decret prezidenţial a suprimat suvenţionarea asigurătorilor care permiteau reducerea costului asigurărilor şi îngrijirilor medicale a asiguraţilor celor mai săraci.

Altă decizie a deschis calea unei dereglementări a asigurărilor propuse, ceea ce ar putea să conducă la derambursarea anumitor îngrijiri.

De asemenea, Donald Trump a criticat, luni, preţul medicamentelor în Statele Unite, mai mari decât în alte ţări bogate.

”Ca de obicei, lumea profită de Statele Unite”, a spus el. ”Companiile farmaceutice, sincer, scapă în deplină impunitate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.