StiripesurseȘtirile zileiPlan pentru îndepărtarea preşedintelui american de la putere. Trump denunţă 'un...

Plan pentru îndepărtarea preşedintelui american de la putere. Trump denunţă ‘un act extrem de ilegal’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că secretarul său adjunct al justiţiei şi un fost şef al FBI “au aerul că au planificat un act extrem de ilegal” discutând în 2017 despre mijloace constituţionale de a-l îndepărta de la putere, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste schimburi, evocate în septembrie în presă, au fost confirmate de Andrew McCabe, care a asigurat interimatul la conducerea poliţiei federale americane (FBI) după demiterea lui James Comey în mai 2017.

Citește și : Franţa şi Germania poartă discuţii asupra regulilor privind exporturile de armament

În acea perioadă, a spus el într-un interviu difuzat duminică, secretarul adjunct al justiţiei Rod Rosenstein şi el însuşi erau “extrem de îngrijoraţi” pe subiectul preşedintelui Trump, suspectat că a dorit să blocheze ancheta asupra unei posibile înţelegeri secrete între echipa sa de campanie şi Moscova.

În acest context, cei doi au avut “discuţii despre cel de-al 25-lea amendament” din Constituţie, care le permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi din cabinet să îl demită pe preşedinte dacă acesta este declarat “inapt” să îşi exercite funcţiile, a afirmat Andrew McCabe.


Preşedintele Trump a reacţionat luni cu ambivalenţă la aceste dezvăluiri, punând la îndoială credibilitatea lui Andrew McCabe – demis în martie 2018 de FBI pentru “lipsă de sinceritate” – şi având în acelaşi timp aerul că acordă credit afirmaţiilor sale.

“Wow, atâtea minciuni din partea directorului FBI interimar Andrew McCabe, între timp dezonorat. El a fost demis pentru minciunile sale, iar povestea sa devine acum şi mai problematică”, a scris preşedintele republican.

“El şi cu Rod Rosenstein (…) au aerul că au planificat un act extrem de ilegal şi că au fost prinşi”, a adăugat el.

Când acest caz a ieşit în presă, Rod Rosenstein a negat că ar fi dorit vreodată să îl înlăture pe preşedintele Trump, iar serviciile sale au spus apoi că ar fi fost vorba de o glumă prost înţeleasă.

Citește și : UE aplică noi sancțiuni Rusiei. Cetățeni ruși, pe lista neagră

El nu s-a exprimat în legătură cu interviul difuzat în weekend, în care Andrew McCabe a afirmat de asemenea că Donald Trump s-a arătat uneori mai înclinat să îl creadă pe preşedintele rus Vladimir Putin decât propriile servicii de informaţii.

Fostul şef al FBI va publica în curând o carte mărturie despre această perioadă, intitulată ‘The Threat’ (‘Ameninţarea’).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscopul zilei

Ziua de 20 iunie aduce un val de încredere și dorința de a construi pe termen lung. Leii sunt favorizați în ceea ce privește...

VIDEO Imaginea-simbol a celui mai mare atac ucrainean care a lovit Moscova

Efectele unei lovituri cu drone asupra unui depozit de petrol de lângă Moscova s-au viralizat pe rețelele sociale. Mai multe fotografii și înregistrări video au...

Lanurile de lavandă sunt pline de vizitatori

Câmpurile de lavandă au devenit în ultimii ani una dintre cele mai căutate destinații de sezon din Republica Moldova. În această perioadă, zeci de...

Criza energetică: Europa, aflată în mijlocul furtunii, își menține cursul pentru ieșirea din dependența de combustibilii fosili

În timp ce se așteaptă semnarea acordului americano-iranian vineri, în Elveția, comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a acordat miercuri un interviu unui grup...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.