StiripesurseȘtirile zileiJuan Guaido, la frontiera cu Columbia într-o încercare de a face...

Juan Guaido, la frontiera cu Columbia într-o încercare de a face să intre în Venezuela ajutorul umanitar american

Publicat:

Opozantul Juan Guaido a plecat joi cu un convoi de simpatizanţi la frontiera cu Columbia într-o încercare de a face să intre în Venezuela ajutorul umanitar trimis de SUA, blocat la graniţă de armata loială preşedintelui Nicolas Maduro, informează AFP, potrivit Agerpres.

Totuşi, în cursul dimineţii, Guaido, a cărui plecare fusese iniţial anunţată la ora locală 06:00 (10:00 GMT), nu apăruse în convoiul de vehicule care staţiona în estul capitalei Caracas şi care urma să parcurgă circa 900 km până la frontiera cu Columbia.

Citește și : Timmermans: Riscul ca Marea Britanie să părăsească UE fără un acord a crescut semnificativ

Nicolas Maduro a denunţat din nou miercuri seara un ‘show’ politic şi a repetat că preşedintele american Donald Trump plănuieşte o intervenţie militară pentru a-l înlătura de la putere: ‘Ei au inventat un presupus ajutor umanitar cu alimente alterate, cancerigene şi vor să-l aducă cu forţa’, a acuzat el.

Recunoscut ca preşedinte interimar de aproximativ 50 de ţări, Juan Guaido a explicat miercuri că brigăzi de voluntari se vor duce sâmbătă în ‘caravane’ în diferite puncte ale statului Tachira (vest), la frontiera cu Columbia, şi la Bolivar (sud), la frontiera cu Brazilia, unde au fost stocate ajutoarele de urgenţă.


În acest sens, el a menţionat de asemenea Cabello şi La Guaira, cele două porturi principale ale ţării.

‘Ajutorul umanitar va intra, orice s-ar întâmpla, pe mare, pe uscat’, a reafirmat liderul opoziţiei, care a ales pentru intrarea ajutorului umanitar în ţară data simbolică de 23 februarie, când se împlineşte exact o lună de la autoproclamarea sa ca preşedinte interimar.

Citește și : Noi inscripţii antisemite la Paris. Poliția a deschis o anchetă

Dar guvernul a ordonat militarilor să întărească blocarea frontierelor terestre şi maritime: podul Tienditas, care leagă Cucuta (Columbia) de Urena (Venezuela), este blocat cu containere, în timp ce zborurile şi legăturile maritime au fost suspendate cu insula olandeză Curacao, unde urmează să fie de asemenea stocat ajutor umanitar.

Manifestaţii ale susţinătorilor opozantului Juan Guaido şi pro-Maduro sunt prevăzute în toată ţara sâmbătă, o zi care se anunţă agitată în Venezuela.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.