StiripesurseȘtirile zileiViolențe la granițele Venezuelei: 2 morți și 17 răniți

Violențe la granițele Venezuelei: 2 morți și 17 răniți

Publicat:

Două persoane au fost ucise, iar alte 18 rănite în ciocniri între militari şi locuitori ai localităţii Santa Elena de Uairen, în sud-estul Venezuelei, în apropiere de frontiera cu Brazilia, a anunţat sâmbătă un medic, relatează The Associated Press, scrie News.ro .

O femeie a declarat anterior pentru AP că fratele său a murit după ce a fost rănit în confruntări cu membri ai forţelor armate venezuelene.

Citește și : Nicolas Maduro se angajează să apere independenţa Venezuelei cu preţul vieţii

Însă medicul citat a declarat pentru AP că fratele femeii era în viaţă.

Medicul a precizat că cei doi morţi nu au fost identificaţi.


Aceste ciocniri ai avut loc în timp ce opoziţia venezueleană încerca să pună în aplicare un plan în vederea introducerii unor ajutoare umanitare în această ţară din America Latină, în pofida interdicţiilor impuse de preşedintele Nicolas Maduro.

KAMALA HARRIS SE OPUNE UNEI INTERVENŢII MILITARE

Pe de altă parte, senatoarea democrată Kamala Harris, candidată la învestitură în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020, nu este de acord cu o ”acţiune militară, în acest stadiu”, care să asigure o intrare a ajutoarelor umanitare în Venezuela.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a blocat aceste ajutoare la frontieră şi a respins îndemnuri de a pleca şi de a-l lăsa pe opozantul Juan Guaido să preia puterea.

Harris a îndemnat sâmbătă, într-o vizită în statul american Iowa, ca poziţia lui Maduro să fie luată ”foarte în serios”. Ea a făcut aceste declaraţii cu puţin înainte ca Maduro să întrerupă relaţiile diplomatice cu Columbia.

Citește și : Prima înfrângere a lui Maduro. Guaido anunță: ‘Un camion cu ajutoare umanitare a intrat pe la frontiera noastră cu Brazilia’

Preşedintele american Donald Trump pledează în favoarea unei ”tranziţii paşnice a puterii”, însă a subliniat că toate opţiunile sunt pe masă.

”Dumnezeu să binecuvânteze poporul Venezuelei”, a scris el sâmbătă pe Twitter.

Alţi doi senatori democraţi care au intrat în cursa la fotoliul de la Casa Albă – Bernie Sanders din Vermont şi Kirsten Gillibrand din New York – şi-au exprimat de asemenea opoziţia faţă de o recurgere la forţa militară americană în Venezuela.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.