StiripesurseȘtirile zileiRobert Mueller cere ca Paul Manafort să fie condamnat la o...

Robert Mueller cere ca Paul Manafort să fie condamnat la o pedeapsă exemplară în ancheta privind ingerința rusă în alegeri

Publicat:

Biroul procurorului special însărcinat cu ancheta rusă Robert Mueller îl acuză pe fostul director de campanie a lui Donald Trump Paul Manafort de infracţiuni repetate şi deliberate şi cere, într-un document judiciar publicat sâmbătă, să fie condamnat la o pedeapsă exemplară, scrie presa americană, potrivit News.ro .

Paul Manafort a pledat vinovat de două capete de acuzare în cadrul unei înţelegeri în vederea reducerii sentinţei şi urmează să îşi afle pedeapsa la 13 martie.

Citește și : Cel puţin 18 persoane au murit în explozia unei mine terestre lăsate de islamiști în apropiere de oraşul sirian Hama

Biroul lui Mueller nu cere, în acest memorandum, adresat judecătoarei însărcinate cu cazul, o pedeapsă anume, ci subliniază gravitatea infracţiunilor pe care acesta le-a comis, inclusiv după ce a fost inculpat.

”Manafort a comis o serie de delicte, timp de un deceniu, până în toamna lui 2018”, se arată în document.


El ”a ales în mod repetat şi deliberat să încalce legea”, se arată în memorandum, în care sunt enumerate frauda fiscală, spălarea de bani, obstrucţionarea justiţiei, frauda bancară şi încălcarea unei legi care reglementează activitatea de lobby.

”Faptele sale penale au fost îndrăzneţe” şi au continuat chiar şi după ce a fost inculpat, printr-o tentativă de intimidare a martorilor.

Manafort a minţit de asemenea poliţia federală (FBI), procuratura şi justiţia, continuă procurorii.

”Comportamentul lui Manafort, după ce a pledat vinovat, este pertinent pentru sentinţa sa. El reflectă o persistenţă în a comite delicte şi o absenţă a remuşcării”, se arată în memoriu.

Documentul, datat vineri, era aşteptat vineri seara, însă a fost făcut public abia sâmbătă.

Citește și : Iranul a testat cu succes o rachetă de croazieră în cursul unor exerciţii navale în Golf

Numeroase pasaje din document au fost cenzurate înainte de a fi făcut public.

În concluzie, procurorul special o îndeamnă pe judecătoare ”să ţină cont de gravitatea acestui comportament”, pentru ca pedeapsa cu închisoarea ”să-l decurajeze pe Manafort în mod expres şi pe toţi cei care, în general, ar vrea să comită delicte asemănătoare”.

Manafort a fost de acord să colaboreze cu anchetatorii, însă este acuzat că minţit, după ce a încheiat o înţelegere în acest sens, cu privire la contacte pe care le-a avut în 2016 şi 2017 cu Konstantin Kilimnik, un fost asociat cu legături cu serivcii de informaţii de la Moscova.

Aceste minciuni par că urmează să înăsprească pedeapsa de maximum zece ani de închisoare care figura iniţial în înţelegerea prin care pleda vinovat în schimbul reducerii sentinţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

Elevii sunt avertizați să nu se lase păcăliţi de escrocii care vând teste de bacalaureat

Testele de bacalaureat care apar spre vânzare în mediul online sunt false, iar elevii trebuie să fie atenți la tentativele de escrocherie. Avertizarea a...

Cod Galben de ploi puternice și descărcări electrice

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Codul Galben de instabilitate atmosferică (descărcări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.